Zen… şi mai cum?

Nu cred în atitudinea zen povestită!

Din punctul meu de vedere, din experienţa trăită şi din exemplele ce mă înconjoară zen poţi fi doar în interior. Nu trebuie să-mi spui că eşti zen, trebuie să simt acest lucru.

Într-o discuţie un amic încerca să mă convertească la… nuştiu ce, o ciudăţenie oricum, şi îmi recomanda nişte cărţi de dezvoltare personală sau cam aşa ceva. Probabil am o alură de neterminat…! Sînt mai radical din fire dar cu tact şi puţină diplomaţie i-am explicat că ar fi mai cîştigat dacă ar pune în practică învăţătura în loc să propovăduiască scriitura acelor cărţi. Un produs care are nevoie de reclamă ori e defect ori nu e valoros.

În pledoaria mea finală i-am explicat că am sismţit pe propria piele ce înseamnă să fii zen. Am încheiat apoteotic cu un experiment personal reuşit şi trăiesc cu impresia că am fost mai credibil decît tot ceea ce-a citit pînă atunci. Exemplul personal rulz! 🙂

Blogosfera e plină de oameni zen. Din păcate ei seamănă foarte mult cu o agenţie de clovni angajată de guvern ca să mai ridice moralul poporului. Iar poporul e cam prostuţ adicătelea nu prea pune botul la măscările lor. În plus zenul acesta povestit am impresia că face mai mult rău decît bine, eu cred că înveninează în loc să aducă linişte.

Zen e o stare, o trăire precum fericirea sau supărarea ori împlinirea sau dezamăgirea. În funcţie de activităţile tale zen-ul vine şi pleacă, stă mai mult sau nu stă deloc. Dar cînd vorbeşti despre el este clar că-ţi este dor de starea aia şi nicidecum că o trăieşti!

Nu ne mai explica cît eşti tu de fericit că nu te credem!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

4 comentarii pentru “Zen… şi mai cum?”