PC Service

Îmi crăpă PC-ul. Ce şi-o fi zis? Prea-mi mergea mie bine!

După ce l-am azvârlit în braţele unui amic care se pricepe şi căruia-i voi fi veşnic îndatorat, am revenit la birou. Ca să fiu cinstit, tre’ să recunosc faptul că paşii m-au purtat singuri înspre fotoliul din faţa monitorului. Ştiau drumul şi, oricum, unde altundeva să mă fi dus?

Cu fundul înfipt în fotoliu, dau s-apăs pe taste, dar în stânga mea e un loc teribil de gol. E locul de unde-am smuls cutia PC-ului. Acum, nu mai era decât o absenţă, incredibil de multe cabluri atârnate-n gol şi cam un deget de praf. De-a dreptul deprimant!

Aşa-i şi viaţa asta, mi-am zis: azi eşti, mâine nu mai eşti! Se mişcă lumea şi-şi vede de treabă şi fără tine. Oare câte lucruri interesante s-or întâmpla, taman acuma, prin lumea asta, şi eu stau şi belesc ochii ca fraieru’ la monitorul închis!

Nu se poate!

Vreau Internet!

Trecând repede peste constatarea c-am devenit oarecum dependent de PC (sau poate doar de mouse) mintea mi-a pornit la galop, să caute soluţii. Că, vorba aia, fără gheaţă, naiba s-o ia de viaţă, da’ fără Internet… să te ferească Dumnezeu!

Cum sunt o cârtiţă şi nu arunc nimic din toate componentele vechi de calculator, m-am apucat să scormon prin cutii, ca să-ncropesc de-un PC de rezervă. Mamă, peste ce amintiri am dat prin cutiile alea! Mi s-a umezit privirea doar gândindu-mă la câţi bani am dat pe fiecare componentă din aia, la vremea ei. O mică avere!? Nuuu! O MARE avere!

Surse, plăci de bază, procesoare, CD-drive, RAM preistoric (de 1 Mb bucata, să mori de râs, nu alta!), căblăraie, plăci de captură video, Zip-drive-uri… Ce mai, pot oricând deschide un muzeu al tehnicii de calcul! Dischete mici, dichete mari, vrafuri de CD-uri, jocuri dinaintea erei noastre, ba chiar şi-un Comodore ceauşist.

Tot rememorând amintiri, am început să şurubăiesc la o carcasă, cu gândul că şi-un amărât de XP mi-ar ajunge, până se rezolvă al meu Win7, scump şi drag.

Ţin minte şi-acum că şurubăiala PC-ului e o treabă cu rezultat cât se poate de aleator şi că ne agitam câte-o zi întreagă să nimerim totul la locul lui şi să instalăm un Windows care să şi meargă. Trebuia să ştii o groază de lucruri: BIOS, Master/slave, IDE, împerecheri de RAM, shortcuturi de comenzi de DOS, partiţionări…

Am aflat cu stupoare că asta nu ţine neapărat de romantismul începuturilor, ci chiar şi acum, procedura e la fel de eficientă. La atâtea variabile, imposibil să nu dai chix pe undeva! Hard-diskurile au sectoare aiurea şi crapă când eşti la 99% cu instalarea, RAM-ul face contact mai când vrea el, iar picioruşele de la procesoare sunt extrem de fragile, în caz că ai mâncărime-n fund să scoţi vreunul de pe soclul lui.

În fine, am înjghebat o chestie puternic cablată cu panglici late şi colorate şi hai să pun sistemul de operare!

Am transpirat, am înjurat, am reluat totul de la capăt de câteva ori. Nimic nu voia să meargă! Făceam ce făceam şi mă trezeam în faţa unei liniuţe albăstrii care clipocea pe ecran, acompaniată de sunetele stridente ale plăcii de bază care era probabil supărată c-am scos-o de la pensie. Drăcia-dracului! Or eu, ori el!

Am reuşit să adaptez mouse-uri USB la ieşiri PS2, am găsit un Hard-Disk mai dispus să se-nvârtă şi, în sfârşit, victorie!

Pe ecran, apare un Welcome mare cât toate zilele, fiindcă placa video nu mai ştia decât 600 x 800. Da mergea!

Am zis sărumâna că-n ziua de azi nu trebuie să te mai joci de-a configurat TCP/IP, cu bridge-uri şi gateway-uri, şi-am înfipt cablul de la reţea.

Voila! Internet! Mare invenţie, dom’le!

Evident, fiind o zi chiar în prag de vacanţă, nu prea se întâmplase nimic în tot timpul cât eu m-am luptat cu cablurile şi şuruburile. În schimb, ca să văd o pagină de site, trebuia să tot dau stânga-dreapta şi sus-jos, din cauza rezoluţiei.

Când să pun la download un album de muzică nouă, aşa, să fie.. ghici ce?!

Reset! Din senin! Again!

No, gata, mi-am zis! N-are rost să fac infarct tocmai acum, nu de alta, dar dispariţia mea subită ar fi eclipsată acum de drama cu Mădălina Manole. Cel mai deştept cedează! Aşa c-am pufnit superior, am smuls toată căblăraia, am luat tot calabalâcul în braţe şi l-am zvârlit înapoi în cutie. Rable! Mi-am promis că arunc totul, cu prima ocazie!

Apoi m-am dus decis la aia mică şi i-am rechiziţionat laptop-ul, indiferent la proteste şi la lacrimi. Ei i-am lăsat Netbook-ul.

It’s good to be the King!

Uite-aşa am pierdut eu ziua de azi! Amicul cel vrednic m-a sunat să-mi dea vestea că a schimbat niscai condensatoare, hardul pare ok, dar, evident, tot nu merge. S-ar putea să fiu nevoit să mai pun Windows-ul încă odată! Mă deranjează?

Nee, cum să mă deranjeze? Asta am făcut toată ziua! Am deja exerciţiu şi experienţă… Da’, totuşi, să-l mai ţină până mâine, poate-poate-l rezolvă el. Măcar să am vreme să mă obişnuiesc puţin cu ideea.

Cel puţin, componentele astea-s noi, iar Win7 pe 64 de biţi se pune singur. Chit că dup-aia-ncepe dansul reinstalării aplicaţiilor…

Da’ şi când o fi din nou funcţional PC-ul meu drag, pupa-l-ar tata de dual monitor, voi fi iarăşi rege şi-oi simţi că am lumea la picioare!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply