Lucruri simple

Cândva, pe când eram de-o şchioapă, lumea părea simplă. În jurul nostru erau o mulţime de oameni mari care aveau grijă de toate şi-aveau răspuns la orice întrebare. Lumea era un loc plăcut, în care n-aveai altă grijă decât să zburzi şi să creşti.

Sunt curios câţi dintre noi îşi mai amintesc de prima fisură apărută-n acest Paradis. A fost o întrebare la care un „om mare” n-a ştiut să răspundă, sau o minciună spusă de unul din ei, sau vreo nedreptate, sau vreo faptă făcută, deşi „toată lumea” ştia că „nu e voie!”.

Porniţi, dezamăgiţi, pe calea aflării propriilor răspunsuri, ne-am trezit, cumva, alungaţi din acel Paradis. Lumea din jur a devenit mai rece, mai rea, mai ameninţătoare şi mai plină de lucruri care se ascund în întuneric şi ne pândesc de-acolo.

Cum n-avem de ales, mergem înainte, din ce în ce mai plini de grijă, pitind în suflet setea după adevărurile simple de-altădată.

Pe fundul mării sunt crustacee care sălășluiesc în cochiliile goale ale scoicilor şi melcilor. Stau pitite-n fundul acelor cochilii, neieşind decât împinşi de foame sau de alte pofte. Doar de nevoie îşi părăsesc gândăceii aceia marini adăposturile şi n-o fac decât ca să-şi caute, cât de repede, altul. La fel suntem şi noi cu adevărurile simple. Dacă dăm de vreunul, ne baricadăm repede în mantia lui, devenind aproape surzi la vocile rele care încearcă să ni-l dărâme sau să ni-l smulgă.

Probabil că dedesubtul circumvoluţiunilor recente, adastă încă acelaşi grăunte primordial al gândăcelului care-am fost odată. Iar când raţiunea patinează sau dă de-a dreptul greş, grăuntele acela se suprapune peste amintirea copilului de mai ieri şi ne-ndeamnă amândouă să simplificăm. Să mai tăiem din variabile şi să rezumăm mesajul într-o axiomă simplă şi clară, cu iz de lozincă.

La fel ca şi gândăceii marini, facem asta mai ales când marea vremurilor se-nvolburează. Pe vreme bună suntem mai ţanţoşi şi mai liberali, dar e doar o aparenţă.

Lucrurile simple, adevărurile imuabile, sunt braţele care ne învăluie şi ne ocrotesc atunci când ne e teamă, sunt leagănul cald în care punem căpşorul obosit şi cântecul care ne-ngână somnul. Iar în vis, pătrundem din nou în Paradisul pierdut.

Ispita adevărurilor simple e, pur şi simplu, prea mare!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply