Libracadabra 27 ©

Ochii care încă nu au văzut răni sunt ochii care încă nu s-au deschis…

Am intrat în camera cu oglinzi a ochilor tăi şi n-am putut rezista dorinţei de a mă privi.

Impulsul mi s-a părut natural. Nimic reprobabil, nimic care să-ndemne la păcat. Am intrat aici să te-aştept. Urma să bem o cafea şi să sfârşim…

Când mi-am zărit chipul oglindit am avut un gest de enervare.

Două-trei şuviţe de păr, mereu aceleaşi, îmi trădau rebel, un rest de melancolie din trecut. Le-am potrivit imediat!

Abia atunci am observat.

În spatele meu, un alt individ îşi aranja părul în faţa unei alte oglinzi. Şi-n spatele lui încă unul care-i repeta mecanic gestul. Şi-n spatele lui altul şi altul şi altul…

M-am speriat! Am făcut un pas înapoi din faţa oglinzilor ochilor tăi. Odată cu mine un nesfârşit de bărbaţi identici, au făcut şi ei un pas în spate.

Gura mi s-a căscat a mirare, imensă, răstignită.

Şi-odată cu ea alte, poate un milion de guri flămânde, lacome, s-au căscat înşiruite în despicătură, ca o falie.

Mi s-a făcut rău. Zece milioane de bărbaţi s-au schimbat la faţă odată cu mine. Am strigat, am răcnit cu spaima pe care numai iubirea ţi-o poate da. O sută de milioane de guri mi-au amplificat strigătul.

M-am prăbuşit peste amintirea ta ca şi cum m-aş fi prăbuşit pe podea.

O mie de milioane de bărbaţi au gemut pe jos odată cu mine!

M-am târât… M-am târât peste dorinţele tale ca-ntr-un covor gros şi moale.

Şi-atunci, bărbaţi fără număr au invadat încăperea! Am făcut cunoştiinţă şi n-am mai putut să ieşim niciodată de-acolo!

Când tu ai deschis ochii, ai găsit moartă jumătate din omenire…