Earthquake Haiti

Lansarea la Galaţi a clubului Zonta (citeşte aici) mi-a oferit ocazia să fac un clip scurt pe tema „Earthquake Haiti”. Ca de obicei timpul intrat la apă mă obligă  să „modelez” o idee din fotografii şi ceva animaţie. Nu am inventat roata pentru că nu era timp de aşa ceva nu că nu m-ar fi dus capul :), motiv pentru care am apelat la tehnici vechi dar cu efect imediat. Să trăiască Photoshop-ul şi AfterEffects-ul, prieteni de nădejde atunci cînd îţi crapă măseaua. Animaţia de început este o idee semnată de Andrew Kramer, originalul aici. A trebuit să modific pozele ca la finalul animaţiei să ajung pe clădirea Palatului Prezidenţial şi cred eu că animaţia a ieşit cam cum îmi doream. După animaţie începe lucrul cu fotografiile, iarăşi o tehnică deja folosită şi miştocuţă. Personajele principale decupate şi distanţate de fundal dau impresia de adîncime fotografiei şi totul pare mai viu, mai real. Am folosit o cameră video virtuală care să-mi ofere variaţiuni tip sharf – non sharf, blure etc. Cel mai greu însă a fost la text. Trebuia să vorbesc despre lucruri pe care nu le-am trăit niciodată (norocul meu!), dar şi aici se pare că am nimerit cît de cît în atmosfera apocaliptică.

Sursa fotografiilor:
– Julie Jacobson, Courtesy The Associated Press
– Reuters, Eduardo Munoz
– Reuters, Stringer

Sunet: VideoHelper, Album 2, Track 52

{meneopol}

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply