De ce plîng sălciile

 

Cei care mă cunosc ştiu deja că am ceva reţineri cînd vorbesc despre biserică sau religie, biserica, din punctul meu de vedere, fiind una dintre cele mai perfide instituţii iar religia una dintre cele mai periculoase forme de credinţe şi practici privind sentimentul divin. Nu confundaţi nici biserica şi nici religia cu credinţa voastră într-o formă divină. Credinţa (după cum îi zice şi numele) te ajută să treci peste obstacole, nu biserica, nu religia. În toată viaţa mea crezul „voi reuşi” ma ajutat să reuşesc, un sportiv care nu crede în puterile lui a pierdut meciul înainte ca acesta să înceapă. Revenind la oile noastre…

Nu stiu cîţi dintre voi aveaţi habar dar… oraşul meu are una dintre cele mai lungi faleze de-a lungul Dunării de pe tot parcursul acestui fluviu, 3,5 Km. Din păcate, oraşul meu nu a avut şi administratori care să facă din această faleză un punct de atracţie, o faleză amenajată, ea devenind în ultimii 20 de ani locul în care toate lighioanele pamîntului (şobolani, şoareci, şerpi) se puteau înmulţi în voie, copaci hidos contorsionaţi de vremuri şi timpuri cresteau într-o sălbătice naturală hidoasă, boscheţii şi bălăriile sufocau pămîntul şi nici un fir de iarbă nu vedea lumina zilei. Şi pentru că pe lîngă oraşul meu trece „doar” un fluviu singurele plante vii şi oarecum frumoase simţeau răcoarea unui strop de apă foarte rar, motiv pentru care pe toată lungimea ei, faleza arăta ca un teren sterp ce te făcea să simţi cu toată fiinţa ta sărăcia, neputinţa, mizeria, prostia, incultura acestui oraş. Şi trecură pe nesimţite 20 de ani… S-a hotărît cineva, pînă la urmă, să redea adevărata faţă acestui colţ de lume. Au trebuit cîteva luni să radă şi să tundă bălăria dar munca lor nu a fost în zadar. Astăzi îmi pot invita cu inima împlinită prietenii pe aleile pietruite sau nu ale falezei. E o mare bucurie să vezi cît de natural creşte natura dacă o ajuţi. Din nou, după atîtea decenii se pot admira în voie vechi sculpturi in metal (au apărut aici prin anii ’70 în urma unei tabere de sculptură… cred), se poate vedea chiar şi Dunărea în toată splendoarea ei, copacii au fost toaletaţi şi aştepată căldura primăverii să ne arate bucuria lor…

Dar, apropos de copaci, vedetele incontestabile ale falezei rămîn Sălciile. Chiar zilele trecute am observat că au început să înmugurească şi parcă după atîta vreme urîtă nu mi-a venit să cred. Însă un bun creştin mi-a confirmat că Salcia e verde pînă „de Florii” (sărbătoare creştină). Chiar, ştiţi ce fac creştinii cu Salcia? O vandalizează sub pretext religios, de-aici şi sentimentul meu că religia şi biserica nasc deopotrivă vandali cu acte în regulă. Să vă-ntrebaţi de ce plîng sălciile de cîte ori vedeţi un „bun” creştin cu smocul lui de salcie abia înverzită la fiecare sărbătoare a florilor…

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Trackbacks/Pingbacks

  1. Imnul şi Casa Regală | Pioneza dintre fese - 10 martie 2010

    […] ale Casei Regale (citeşte mai multe aici). Depre biserică mi-am spus punctul de vedere în “De ce plîng sălciile“… Academia, o instituţie prea volatilă pentru această ţară, în ultimii 20 de ani […]

Leave a Reply