Careu de Paşti ©

– Şoricel, ia spune-mi cât de mult mã iubesti tu pe mine? Suntem în plinã curãţenie de PAŞTI şi el, pentru cã întotdeauna existã pe undeva şi un el, e acum precis cu privirea pânã la cot în nenorocita aia de integramã…
– Am mâinile destul de ocupate iubitule, cu mestecatul în gãleata cu var…. Bãrbatul reprezintã temelia casei, aşa parcã, nu?
– Fluturaş, ştii tu aici dragoste, ce vrea sã spunã: cicã “invenţie arabã în tehnologia zborului”, din una, douã, cinci litere?
Eu, care-mi ador aproapele de ce sã nu-i rãspund?
– Ĩncearcã COVOR iubitul meu, e chestia aia pe care te-ai aşezat de douã ore cu gândul sã începi de undeva curãţenia… Şi eu naivã. De sarcasmul meu parcã îi arde lui acuma…
– Fundiţa mea delicatã, te mai deranjez încã puţin…
Sã am rãbdare, mai bine sã trag aer în piept şi sã fiu puternicã, cã aşa a pãţit  şi mama la vremea ei.
– Din câte iubitule …?
– E criminal de lung, albinuţa mea harnicã şi deşteaptã. Auzi aici: “o stare precarã “, din şapte, opt, unşpe litere.
Dacã-i zic se supãrã, dacã nu, tot se supãrã, ce am de pierdut ?
– Intrã cumva TRÂNDĂVEALĂ, bondarul meu cu IQ ridicat?
– Scumpi, eşti de nu se poate! La fix a intrat, parcã-i de aici!
Sunt fericitã! Ĩl iubesc, ma iubeşte, vine PAŞTELE, toate-n mijlocul casei şi noi dezlegãm integrame. Ce mi-aş mai putea dori?
– Mami, da’ e încã unu’ de unşpe litere pe care sã ma baţi dacã-l ştiu! Eşti tu bunã sã… Sunt şi bunã  şi albã de var şi caraghioasã cu bidineaua  asta în mânã  şi îi rãspund, cum sã nu…
– “primul pas cãtre progres “ dragul meu? De bunã seamã cã NEMULŢUMIRE  poate sã fie.
Diviziunea  muncii… Ce laturã nebãnuitã a eu-lui nostru cotidian! Oare îmi ajunge gãleata asta cu var sã dau şi-n baie?
Intermitenţa creionului pe hârtie a luat sfârşit odatã cu aterizarea revistei în mijlocul  încãperii.
– Spune-mi unde mai ai de dat, cã bãiatu’ e gata de treabã! Ĩşi suflecase mânecile cu responsabilitate. Eu începusem sã frunzãresc mecanic revista, în loc sã mã enervez, aşa cum ar fi fost normal…
– Auzi iubire, da’ a mai rãmas un spaţiu necompletat, la careul ãsta.  «Tot un fel de pãcat », din una, doua, trei, opt litere parcã…
Pãrea descumpãnit. Noul meu refugiu îi trãgea  în jos o faţã atât de lungã….
– Ce faci Dovlecel, le-am lãsat eu şi te-ai luat tu de ele? Hai dã-o încolo de treabã !
– Dar e foarte interesant dragostea mea. “Tot un fel de pãcat”… Ce-ar putea sã fie iubitule? N-ai nici o idee?
– Probabil cã ar intra GREŞEALĂ, plescãi el abãtut, cu pensula  în gãleatã. Nu poate sã fie altceva….