67

Cum ar putea cineva să aprecieze dacă această vîrstă este destul, este capătul sau… mai „încape”?

Ai putea calcula, contoriza, cîntări cantitatea de fapte bune şi rele ca să poţi spune resemnat că doar atît meriţi sau că poate meriţi mai mult? Şi dacă pînă la vîrsta asta, prin fapte, gesturi, atitudini, ai îngropat oameni mult mai tineri decît tine, ai nenorocit copilării ca un Mengele odios, te-ai folosit de orice mijloc murdar de a fi în faţă, primul…?

Să zicem că acum e prea tîrziu să-ţi mai reproşeze cineva ceva; de obicei oamenii din jurul tău chiar sînt oameni, au suflete, suferă şi pentru ei dar şi pentru tine cînd te văd slăbit şi neputincios. Să zicem că unii vor ierta ce le-ai făcut atîta amar de vreme iar alţii vor încerca să uite ca să nu mai sufere, dar tu? Eşti mulţumit? Eşti pregătit să-ţi închei socotelile cu capul sus? Ai curajul să spui „iartă-mă”? Sau te întorci cu fundul la viaţă, nerecunoscător că ai grohăit cu rîtul tău murdar printre suflete nevinovate, şi aştepţi sfîrşitul mîndru de toate cele făcute şi nefăcute?

Dacă ţi-ar fi trecut prin cap măcar în ceasul al 12-lea să te spovedeşti oare ar fi fost mai bine? Desigur dar pe tine de tine te interesează, imaginea ta trebuie să fie strălucitoare chiar şi în coşciug, cu cît vor plînge mai mulţi la capul tău cu atît se vor face mai mici şi nesemnificativi cei pe care i-ai schingiuit şi umilit.

Sufletele nenorocite de tine nu aşteaptă scuzele tale pentru că deja e prea tîrziu dar ar fi bine pentru sufletul tău să te gîndeşti mai puţin la tine, chiar dacă nu mai e mult pînă departe, să recunoşti… şi-apoi să taci.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

4 comentarii pentru “67”