Zenit

Pumnii strânşi, mucuri arse-n urmă
Plec pe aceleaşi străzi pătate de-o vorbă
Pe care în fiecare zi le umplu, iar, şi iar
Să te cânt într-una, sa te uit, în zadar.

Inima bate pentru o alta, o vrea,
Pentru inimă ce cândva fu a mea
Dar ea n-o lasă s-o vadă deloc
Iar ochii-i poarta inima-mi-în breloc

Mă mint, te minţi, ne minţim cu toţi
Aşa distrugem noi şi voi vise cu soţi
Eu, şi tu, şi voi, murim, trist, încet,
Acum, ventricule lipite-n aracet.

Lacrimă spală pe lacrimă chiar în faşă,
Gândeşte privirea-mi bolnăvicioasă
La buze uscate muşcate,  priviri fierbinţi
Aruncate, în parte în pat, iubit-o-mi cânţi?

Înghit orice lacrimă, parcă-i otravă
Gândurile-mi înnebunesc în ocară,
Furia n-o mai simt acum în vreme,
Ţi-e bine… Moarte picura în vene.

Autor: Andru Călin
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 Responses to “Zenit”