Vremea curăţeniei

Tatăl meu, liniştită să-i fie odihna, era priceput la multe dar puturos cu patalama la mînă. Pe vremea copilăriei mele nu exista primăvară fără o curăţenie istovitoare prin toate cămările casei. Era un apartament de bloc, nu mare lucru dar trebuie luat în calcul şi amănuntul că trei odrasle nu se cresc precum găinile din curte pe care le tai în zi de sărbătoare. Ca o amintire vie rămîne momentul în care tata trebuia să răspundă pozitiv la rugăminţile mamei de a altoi covoarele îmbîcsite de tropăiturile noastre, ale celor mulţi, gălăgioşi şi fără griji. Printre invenţiile lui de camuflaj în timpuri de restrişte salubră se număra şi scuturarea covorului la amurg. Păi cum mama dracului să ieşi, tu om serios, să baţi covoarele? Dacă pentru unii era motiv de mîndrie faptul că ei sînt gospodari şi uite cît efort depun pentru această titulatură, tatăl meu era altfel, pentru el era un act intim, personal. Glumind spunea: „Ce mi-au făcut covoarele să dau cu atîta ură-n ele?”  Iar teoria lui era simplă dar plină de adevăr: ” să ieşi cu covoarele la scuturat pe înserat, atunci cînd nu s-a întunecat dar nici lumină nu mai e. Din trei motive:

  • puţini te vor recunoaşte, cei mulţi vor vedea o siluetă şi-atît;
  • chiar şi praful cel mai răzvrătit nu se va vedea ci va cădea răpus ruşinos de propria gravitaţie;
  • niciodată discreţia nu te va dezamăgi. „

Cînd stau şi-i număr, uneori sînt mulţi alteori puţini anii care au trecut de-atunci. Cert este că, după atîta vreme, mi-am amenajat cuibuşorul aşa cum mi-a plăcut dar în mod special covoarele au fost înlocuite cu mochete micuţe care se spală uşor sau pentru mocheta din dormitor am optat să fie lipită, bătută-n cuie şi totodată prinsă în plintă de pardoseală cu holşuruburi … probabil ca să fiu sigur de nişte chestii, de nişte treburi. Chiar şi acum am un sentiment de milă pentru persoanele care scutură covoare în toiul zilei şi un respect deosebit pentru cei care îşi ascund în apăsătorul întuneric simbolistica gestului laş de a lovi un obiect care oricum e la picioarele lor.
Că tot am vorbit de tata… Primăvara are semnificaţiile ei, poate fi întoarcere la viaţă, flori, curăţenie, dimineaţă, răsărit, înviere, trezire, culoare, înflorire, muguri, ghiocei… Pentru mine mai înseamnă şi faptul că acum opt ani (şi şapte zile, mai exact) tata ar fi împlinit cinzeci de toţi… dar nu s-a putut. S-a dus acolo unde, an de an, primăvară de primăvară cineva îi calcă mormîntul în picioare ca să mai „adune” două flori rebegite. Dar, după cum ai aflat, tata a fost un tip discret şi nu ar face niciodată caz de aceste treburi însă sînt convins că ne-ar întreba pe noi toţi: dacă tot e vremea curăţeniei… cînd faceţi curat în voi?

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 Responses to “Vremea curăţeniei”