Viermii

Acest text îl dedic tinerilor şi celor care nu vor să uite trecutul. Sînt fapte reale şi chiar dacă astăzi par a fi desprinse din literatura SF iată că realitatea bate detaşat ficţiunea. Trebuie doar să fim atenţi la detalii ca să înţelegem ce trecut ciudat şi-a pus amprenta pe noi şi de ce astăzi ne este greu să atingem civilizaţia.

Iată istoria

Tatăl meu a fost un tip mişto. Un bărbat înalt, atletic, cu trăsături masculine şi bine conturate, o privire fermă, un tip modern pe care hainele se aşezau impecabil. Pe vremea generaţiei în blugi cred că a fost unul din sexoşii care făcea fetele să ofteze cu voce tare. Ce mai, tata chiar a fost un tip mişto! Revenim imediat la el numai că trebuie să ne îndreptăm atenţia către altceva. Fiţi atenţi!

Oamenii care au intrat în viaţa şi sufletul meu se numesc prieteni. Aceştia au avut libertatea să intre în sufletul meu cu bune şi rele, cu căţel şi purcel pentru că prietenii nu sînt doar manta de ploaie, prietenii sînt oameni pe care te sprijini şi pe care îi sprijini la nevoie. Părinţii lor îmi sînt deasemeni prieteni şi oameni în mijlocul cărora îmi place să petrec. Aşa se face că în casa unui prieten bun, la o masă festivă, ne-am adunat la poveşti şi snoave. După cîteva pahare tinerii îşi permiteau şi glume mai deocheate iar cei mai în vîrstă (părinţii prietenilor) au început să depene amintiri ceva mai bătrîne decît noi. Aşa se face că unul dintre ei a început să ne povestească cu mîndrie o perioadă din viaţa lui. Era perioada în care, pe străzile patriei, se formau grupuri de cetăţeni cumsecade care făceau un fel de razie ce îi viza printre altele pe cei cu plete care, conform normelor sociale ale vremilor erau „elemente antisociale”.

Povestea era simplă: în zilele libere şi chiar benevol el făcea parte din această gardă şi ridica de pe stradă bărbaţi cu părul mare, îi băga într-o frizerie, le făcea freza conform standardelor şi apoi le dădea drumul. Regretul că acele vremuri au apus ce reieşea din vocea povestitorului şi nostalgia cu care povestea amintirile probabil ar fi trebuit să mă înduioşeze. Dar viaţa nu-i chiar atît de simplă! Povestea lui mi-a adus aminte de o poveste a tatălui meu care, prin anii ’70, a fost săltat de pe stradă de o astfel de patrulă. Printr-o inspiraţie de moment tatăl meu şi-a justificat pleata din dotare prin faptul că era artist, o minciună gogonată de altfel, dar aşa a scăpat de aplicarea corecţiei.

În acest caz unul dintre personaje este tatăl meu iar unul este prieteneul meu. Unul este victimă iar altul torţionar. Am început să exagerez, aşa-i? 🙂 Se poate ca ambele poveşti să fie puţin exagerate dar un sîmbure de adevăr trebuie să existe avînd în vedere faptul că povestitorii nu se cunosc între ei şi ambii au relatat cu lux de amănunte o istorioară care pare a fi comună celor doi.

Am doi amici în online cu cîteva primăveri mai multe decît mine (‘mnealui şi abbilbal) şi mi-ar plăcea să aud de la ei o confirmare sau infirmare a acestei poveşti.

Iată viermii

Trecînd peste amănunte am vrut să scot în evidenţă faptul că viermii trăiesc printre noi. Unii dintre ei ne sînt vecini, prieteni, amici, cunoştinţe apropiate sau mai îndepărtate, alţii chiar rude. Viermii şi-au dedicat întreaga viaţă unor credinţe şi idealuri induse din exterior fiind convinşi că aşa este bine şi corect. În timp am tras concluzia că viermii nu gîndesc, nu-şi folosesc propria inteligenţă (la unii chiar s-a atrofiat), ei preferă să acţioneze, după cum spuneam, la stimuli impuşi din exterior.

Tatăl meu în curînd împlineşte 10 ani de cînd s-a detaşat de cele lumeşti şi sper să-i fie mai bine acolo unde este. Viermii însă persistă, insistă să trăiască şi să ne sufoce cu actelel lor de dreptate. Viermii nu mor niciodată. Aceştia ori se transformă ori îşi lasă moştenire copiilor lor metehnele prin care ei se simt superiori, mai buni sau mai corecţi decît ceilalţi.

Viermii sînt oameni care merg duminica la biserică, care ţin post şi se roagă, ei sînt cei care se plimbă agale prin parcuri, ei sînt oameni cumsecade, oameni tineri sau cu părul alb, oameni cu privire blajină şi zîmbet înţelept, oameni pentru care tu ai băga mîna în foc. Viermii sînt cei care şi-au ridicat credinţele la rang de lege. Ei sînt cei care îi judecă, acuză şi condamnă pe homosexuali ori lezbiene, pe rockeri, pe cei cu plete sau raşi în cap, pe iubitorii de animale, pe consumatorii de tutun, alcool sau droguri. De obicei condamnaţii lor sînt oameni care nu fac nici un rău societăţii dar pentru că nu se supun credinţelor lor înseamnă că trebuie raşi de pe faţa pămîntului.

Nu te-ai întrebat niciodată de ce trebuie să dai explicaţii pentru muzica pe care o asculţi sau de ce a trebuit să-ţi ascunzi înclinaţiile sau preferinţele sexuale? Nu ai simţit niciodată că ceva sau cineva te judecă pentru cartea care o citeşti, ţigara care o fumezi sau hainele care le porţi? Aceştia sînt viermii! Colcăie în jurul tău iar legile sînt conforme cu dorinţele lor. Îţi rămîne doar să te supui.

Şi ca să vezi că nu vorbesc aiurea aduc în completarea spuselor mele o mostră de vierme. Felul în care este prezentat dă o notă de distracţie interviului dar vă rog să fiţi atenţi cu cîtă ură şi sinceritate îşi etalează gestul mizerabil. Şi problema nu este ceea ce crede el ci faptul că îşi pune în aplicare mizeriile pe care şi le imaginează cu căpşorul acela bolnav.

[youtube rANlsNtzp3c 580 400]

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

23 comentarii pentru “Viermii”