Viermii
16 aprilie 2011 
23 Comentarii
Acest text îl dedic tinerilor şi celor care nu vor să uite trecutul. Sînt fapte reale şi chiar dacă astăzi par a fi desprinse din literatura SF iată că realitatea bate detaşat ficţiunea. Trebuie doar să fim atenţi la detalii ca să înţelegem ce trecut ciudat şi-a pus amprenta pe noi şi de ce astăzi ne este greu să atingem civilizaţia.
Iată istoria
Tatăl meu a fost un tip mişto. Un bărbat înalt, atletic, cu trăsături masculine şi bine conturate, o privire fermă, un tip modern pe care hainele se aşezau impecabil. Pe vremea generaţiei în blugi cred că a fost unul din sexoşii care făcea fetele să ofteze cu voce tare. Ce mai, tata chiar a fost un tip mişto! Revenim imediat la el numai că trebuie să ne îndreptăm atenţia către altceva. Fiţi atenţi!
Oamenii care au intrat în viaţa şi sufletul meu se numesc prieteni. Aceştia au avut libertatea să intre în sufletul meu cu bune şi rele, cu căţel şi purcel pentru că prietenii nu sînt doar manta de ploaie, prietenii sînt oameni pe care te sprijini şi pe care îi sprijini la nevoie. Părinţii lor îmi sînt deasemeni prieteni şi oameni în mijlocul cărora îmi place să petrec. Aşa se face că în casa unui prieten bun, la o masă festivă, ne-am adunat la poveşti şi snoave. După cîteva pahare tinerii îşi permiteau şi glume mai deocheate iar cei mai în vîrstă (părinţii prietenilor) au început să depene amintiri ceva mai bătrîne decît noi. Aşa se face că unul dintre ei a început să ne povestească cu mîndrie o perioadă din viaţa lui. Era perioada în care, pe străzile patriei, se formau grupuri de cetăţeni cumsecade care făceau un fel de razie ce îi viza printre altele pe cei cu plete care, conform normelor sociale ale vremilor erau “elemente antisociale”.
Povestea era simplă: în zilele libere şi chiar benevol el făcea parte din această gardă şi ridica de pe stradă bărbaţi cu părul mare, îi băga într-o frizerie, le făcea freza conform standardelor şi apoi le dădea drumul. Regretul că acele vremuri au apus ce reieşea din vocea povestitorului şi nostalgia cu care povestea amintirile probabil ar fi trebuit să mă înduioşeze. Dar viaţa nu-i chiar atît de simplă! Povestea lui mi-a adus aminte de o poveste a tatălui meu care, prin anii ’70, a fost săltat de pe stradă de o astfel de patrulă. Printr-o inspiraţie de moment tatăl meu şi-a justificat pleata din dotare prin faptul că era artist, o minciună gogonată de altfel, dar aşa a scăpat de aplicarea corecţiei.
În acest caz unul dintre personaje este tatăl meu iar unul este prieteneul meu. Unul este victimă iar altul torţionar. Am început să exagerez, aşa-i? 
Se poate ca ambele poveşti să fie puţin exagerate dar un sîmbure de adevăr trebuie să existe avînd în vedere faptul că povestitorii nu se cunosc între ei şi ambii au relatat cu lux de amănunte o istorioară care pare a fi comună celor doi.
Am doi amici în online cu cîteva primăveri mai multe decît mine (‘mnealui şi abbilbal) şi mi-ar plăcea să aud de la ei o confirmare sau infirmare a acestei poveşti.
Iată viermii
Trecînd peste amănunte am vrut să scot în evidenţă faptul că viermii trăiesc printre noi. Unii dintre ei ne sînt vecini, prieteni, amici, cunoştinţe apropiate sau mai îndepărtate, alţii chiar rude. Viermii şi-au dedicat întreaga viaţă unor credinţe şi idealuri induse din exterior fiind convinşi că aşa este bine şi corect. În timp am tras concluzia că viermii nu gîndesc, nu-şi folosesc propria inteligenţă (la unii chiar s-a atrofiat), ei preferă să acţioneze, după cum spuneam, la stimuli impuşi din exterior.
Tatăl meu în curînd împlineşte 10 ani de cînd s-a detaşat de cele lumeşti şi sper să-i fie mai bine acolo unde este. Viermii însă persistă, insistă să trăiască şi să ne sufoce cu actelel lor de dreptate. Viermii nu mor niciodată. Aceştia ori se transformă ori îşi lasă moştenire copiilor lor metehnele prin care ei se simt superiori, mai buni sau mai corecţi decît ceilalţi.
Viermii sînt oameni care merg duminica la biserică, care ţin post şi se roagă, ei sînt cei care se plimbă agale prin
parcuri, ei sînt oameni cumsecade, oameni tineri sau cu părul alb, oameni cu privire blajină şi zîmbet înţelept, oameni pentru care tu ai băga mîna în foc. Viermii sînt cei care şi-au ridicat credinţele la rang de lege. Ei sînt cei care îi judecă, acuză şi condamnă pe homosexuali ori lezbiene, pe rockeri, pe cei cu plete sau raşi în cap, pe iubitorii de animale, pe consumatorii de tutun, alcool sau droguri. De obicei condamnaţii lor sînt oameni care nu fac nici un rău societăţii dar pentru că nu se supun credinţelor lor înseamnă că trebuie raşi de pe faţa pămîntului.
Nu te-ai întrebat niciodată de ce trebuie să dai explicaţii pentru muzica pe care o asculţi sau de ce a trebuit să-ţi ascunzi înclinaţiile sau preferinţele sexuale? Nu ai simţit niciodată că ceva sau cineva te judecă pentru cartea care o citeşti, ţigara care o fumezi sau hainele care le porţi? Aceştia sînt viermii! Colcăie în jurul tău iar legile sînt conforme cu dorinţele lor. Îţi rămîne doar să te supui.
Şi ca să vezi că nu vorbesc aiurea aduc în completarea spuselor mele o mostră de vierme. Felul în care este prezentat dă o notă de distracţie interviului dar vă rog să fiţi atenţi cu cîtă ură şi sinceritate îşi etalează gestul mizerabil. Şi problema nu este ceea ce crede el ci faptul că îşi pune în aplicare mizeriile pe care şi le imaginează cu căpşorul acela bolnav.
Hmmm, daca tot e vorba de homosexuali eu pot zice un lucru: pot fi cu treburile lor, dar sa nu se trezeasca unul sa se frece de mine. Ai zice ca sunt rau sau ceva in genul si ma leg de viata lor, dar avansurile de la un homosexual ma indis[pun pana in punctul in care as fi in stare sa il pleznesc. Mie imi plac femeile si atat. Fara alte ocolisuri
Habar nu ai cîţi homosexuali ai cunoscut la viaţa ta! Sînt prea discreţi ca să-ţi dai seama că sînt altfel decît tine. Ai foarte mici şanse ca un homosexual să-ţi facă avansuri pentru că de obicei aceştia mai sînt şi inteligenţi. Repulsia pe care o simţi tu pentru ei o simt şi eu şi majoritatea bărbaţilor dar asta nu înseamnă că ei sînt altfel, că sînt bolnavi şi că trebuie marginalizaţi. Aşa cum mie îmi palce natura iar altuia îi plac oraşele aglomerate, cred că şi în acest caz diferenţele ar trebui acceptate fără discuţie şi fără a judeca.
N-am fost dus la frizerie ci la militie unde mi-au dat o amenda nu mai stiu pe ce motiv, si m-au trimis la frizerie dupa care sa ma intorc sa vada ca m-am tuns. Oho, cate am avut de tras datorita parului!
Viermi au fost multi, acum parca, parca au inceput sa se mai imputineze.
Doar ţi se pare că se împuţinează. Doar se camuflează foarte bine!
Foarte frumos postul tau, man… si sper ca, prin intermediul tatalui tau – care SUNT CONVINS ca se afla acum in spatii mai tolerant-primitoare si in gandul caruia meditatia ta a intrat -, el sa tulbure macar cosmarurile viermilor despre care e vorba in morala si sa le transforme dogmele imbecile in fluturi…
Eşti un tip prea zen pentru lumea asta. Dogmele imbecile în fluturi, zici? Eu mi-aş dori să fie atîţia fluturi încît să-i sufoce în somn. Sînt prea răzbunător dar… cîteodată e mai bine aşa.
nu exista „prea” zen…:) n-am zis cati fluturi si nici ce sa le faca…;)
Corect şi frumos! Mulţumesc de suţinere
foarte interesanta abordare a subiectului…foarte frumos scris:)
Mulţumesc! Eu cu scrisul nu stau prea bine dar subiectul mă macină de cîţiva ani şi trebuia scris într-un fel sau altul. Mă bucur că mesajul a fost înţeles chiar dacă faza cu homosexualii a atras atenţia unora mai mult decît trebuia.
daca ar fi sa aleg intre compania unui homosexual care stie sa aprecieze frumosul si un cocalar ce-mi scuipa samanta in crestet, prefer prima optiune
viermi?! imi e mila de copiii lor – ii educa de mici ca singura menire a celor de langa ei e sa le faca viata usoara. Pentru ei nu exista prieteni, ci doar cunostinte de care pot profita ori de cate ori doresc.
Majoritatea preferă invers că cică e nasol să te asociezi cu un homosexual… Am riscat mult cu acest text
L-am cunoscut pe tatal tau. Te cunosc pe tine.
Si pot sa-ti spun ca o strangere de mana face mai mult decat orice orientare sexuala,religioasa,politica. Frustrarea viermelui vine intotdeauna din faptul ca el nu are mana…
Atîţia ciungi să trăiască lîngă noi? Şi noi cu atîţia infirmi vrem să devenim un popor?
Cei pe care tu îi numeşti viermi eu îi numesc români. Nu e vina lor că sunt aşa, au fost crescuţi şi îndoctrinaţi de mici cu frica zilei de mâine, cu frica de a fi criticaţi, că s-ar putea îmbolnăvi, cu frica de a pierde iubirea cuiva, cu frica de bătrâneţe şi de moarte. Şi la rândul lor îşi vor îndoctrina copiii cu câcaturile astea.
Depinde doar de noi să ne schimbăm. De mine, de tine şi cei care văd lucrurile exact aşa cum sunt fără să judece sau să critice. De cei care nu doar că acceptă diferenţele, dar le preţuiesc pentru că înţeleg că ele ne fac frumoşi…
De fapt, dacă mă gândesc mai bine, e vina lor. Înţeleg că au fost îndrumaţi greşit, la fel ca şi mine, dar e vina lor că se complac în câcat şi nu vor mai mult de la ei. Nu vor să scoată capul, nu vor la lumină. Le place să colcăie şi sunt dependenţi de suferinţă.
Adevărată constatare. Acum ce ne facem?
În legătură cu prima ta frază te-aş contrazice cu două articole (acesta şi acesta) dar sînt convins că formularea a fost greşită. Iar răspunsul pentru întrebarea ta este unul singur: ne facem bine!
Nu există altă soluţie.
Ete na, contrazici tu o definiţie inventată de mine! Nu e nimic greşit în formulare.
Pentru mine, şi doar pentru mine, toţi cei care se consideră români sunt viermi. Definirea propriei fiinţe prin apartenenţa la un stat este o credinţă, un ideal indus din exterior, dus la rang de lege din convingerea că aşa este bine şi corect.
Dar tu ştii asta, pentru că ştii cine eşti. Iar cine eşti tu nu se reduce la naţionlitate, slujbă sau CNP.
Corect dar asta ar înseamna să impun credinţa mea celor din jur şi atunci care ar fi diferenţa dintre mine şi viermi?
Intr-o lume cu forma si culoare de mar stricat, suntem viermi cu totii. Spune-mi ce nu suporti ca sa-ti spun cine esti. E normal ca unele forme ale intolerantei sa intre in mainstream, la fel cum normal este sa si dispara in cativa ani, la fel cum normal este ca tie, creatura inteligenta si sentienta a enormului creuzet genetic, sa ti se rupa.
Mi-a placut foarte mult articolul, prin felul in care i-ai descris pe acesti indivizi: viermi care se impauneaza singuri si care se hranesc din iscodeli si barfe.
Şi cică sîntem un popor de creştini…
Mă bucur că ţi-a plăcut!
In legatura cu homosexualii, sunt de acord, atat timp cat nu sunt bisexuali. Oricum nu am sa inteleg niciodata ce gasesc la un alt barbat si nu pot gasi la o femeia.
Vezi cum eşti? Nu poţi să treci peste asta fără să le impui nişte reguli.
Nici eu nu ştiu ce găseşte un bărbat la un alt bărbat dar probabil nici ei nu înţeleg ce găsesc eu la o femeie. Diferenţa este că el nu mă acuză pentru alegerea mea.
Totuşi… îmi pare rău că discutăm despre ei şi nu despre viermi! Cei din a doua categorie mi se par periculoşi, nu primii.