Vexato, câtă lume între noi… ©

În pridvor de rozmarin
șade-o mândră cu un spleen
și înșiră la mărgean
despre vorbe de maidan.

Le înșiră bob cu bob,
la tot bobu-i face nod,
cu fața către perete
și gura arsă de sete.

Însetată de-adevăr
își ia tonul în răspăr,
n-are milă, n-are somn,
că născută e din DOOM!

….DOOM, DOOM să nălțăm… DOOM, DOOM să nălțăm…

Foaie scrisă, foaie ștearsă,
rău e cu vexata-n casă:
patu-i larg și pare strâmt,
ți s-a frânt orice avânt,

ea conclude și asude,
numai gura ei se-aude,
și mai sus de gurișoară
strâmbă și din mustăcioară…;

e amară și sălcie
așa cum a fost să fie,
ofticată fără vreme
cu broboada pe sprâncene.

….DOOM, DOOM să nălțăm… DOOM, DOOM să nălțăm…

Păcat de cine urăște
că nimica nu-i priește,
și ce vrea nu-i folosește,
tot la murdării gândește.

Din ceas de te-ai fost vexată
nu te mai da chisnovată,
cu bluzițe literare
spălate la subțioare;

Mergi pe drum, lumea te-ntreabă
ce-ai pățit așa degrabă
că le strigi din beregată
și ești foarte mult luxată?!

….DOOM, DOOM să nălțăm… DOOM, DOOM să nălțăm…

….Iar cum apare un fior,
tu ești acolo, să-l implori
să dați o raită la Sovata….

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!