Vamă veche ©

Da, eu m-am aşezat şi-aştept să te aşezi şi tu. Nu spune NU, nu încerca, vicleană desfătare, să-mi pui acum vreo întrebare, să mă răsfeţi precum ţi-e obiceiul, ca eu să nu pot şti temeiul acelei vorbe ce mi-ai oferit arvună, acum mai mult de-o săptămână.

Împreună? Ce vrea să zică asta împreună? Adicătelea eu şi tu, la bine şi la rău? Nu, nu pot în ruptul capului cuprinde, de ce şi cum poţi scoate astfel de cuvinte, cum îţi joci vai, şi bruma de nesaţ, doar să mă bagi în laţ şi-apoi cu dulci şi candide ispite, să te strecori în mine aşa, pe negândite, ca un sălbatec foc de Prometeu!

Au tu habar n-ai cine-s eu, ori poate-n mierea-ţi de pe buze n-au fost prea inspirate Muze, căci traşi de bună seamă, pe sfoară amândoi, am fi atunci două nevoi, la care dragostea din cântec se va străbate drept prin pântec… Nu lira zeilor, ci doar smochinul, putea-va să aline chinul, bietelor guri înfometate.

Aşa că stai, adastă şi socoate: poate Hrana de suflet, poate Sufletul-hrană, din aste două, cui îi dai vamă?

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!