Vaccinul găinilor

Există tot felul de poveşti pe marginea vaccinului preaminunat. Sînt persoane care cred sau nu cred în eficacitatea lui, dar folosesc aşa ceva, şi persoane care nu dau doi bani pe el şi sînt categoric împotriva vaccinării. Nu vreau să discut nici de o tabără, nici de cealalta. E datoria fiecăruia să hotărască, decizia trebuie să fie personală şi în nici un caz influenţată de stimuli exteriori (vezi ştiri, informaţii ambigue, bărfe televizate etc.). Ceea ce vreau să subliniez este lipsa totală de credibilitate a autorităţilor în domeniu. Ar fi putut investi bugetul alocat sănătăţii pe 5 ani în această campanie de vaccinări că tot nu ar fi sensibilizat opinia publică. Drept dovadă stă faptul că le-au trebuit cîteva luni bune de emisiuni şi dezbateri radiofonicie şi televizate, certuri cu părinţi disperaţi şi buimăciţi, campanii promoţionale costisitoare şi, deloc de neglijat, chiar riposta unora din sistem, şi ei fiind neîncrezători (medici, asistenţi, farmacişti). Adevărul este că sistemul medical este puţin cam umbrit de şpăgile care se cer şi se dau prin spitale, de erori medicale ireparabile, de un minister neputincios, de liftiere prea îndrăzneţe şi gîndaci needucaţi prin saloane. A trebuit să moară un actor ca să se înghesuie găinile la vaccinul porcin. Acum ministrul este mulţumit, domnul Cercel şi el. Ne putem culca liniştiţi,  de restul se ocupă presa (ştiri năucitoare cu numărul în creştere al victimelor, informaţii despre ultimile cozi la vaccinare) Noroc că sîntem un popor de creştini şi credem în senzaţional. Senzaţional cum s-a ridicat Isus la cer! Senzaţional cum se vaccinează poporul cu un vaccin senzaţional!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!