Ursita ©

Leneşă, pudrată pe nas, steaua mea norocoasă a spus încet, pas…

Mai las-o nesătulule, îţi zici tu, să respire, să îşi rujeze buzele de coada cometelor, să mai intre şi-n ea puţină lumină, că dintre fălcile alea imense pe care le caşti de când te-ai născut, ce Doamne-iartă-mă să-i vină, lumină?!

Şi cum îţi cade pe cap să n-o tragi prin pat, repede după tine, c-aşa faceţi toţi, în gât la-nceput, şi pe urmă învăţaţi că răul se deosebeşte de bine, după chiloţi, atât. Asta-i marfă de calitate, o data în viaţă loveşte, uite ce strălucitoare şi plină de baftă vine, ieşi la geam blegule, nu sta ca un bolovan, are şi ea nevoie de tine! Ia priviţi-l cum se mişcă, Doamne, unde te-oi fi găsit, când ai sărit gardul pesemne, dar poate nu te mai ştie, poate se-ndreaptă spre mine…

Şi CONŞTIINŢA mea, beată de fericire, tot uitându-se după stea, a alunecat.

Ghinion domnule, şi păcat, nu ştim la dumneata cum s-a întâmplat, aveau  să-mi spună mai mulţi, trebuia să ne-asculţi, noi ne-am interzis conştiinţele, ce atâta…,şi-n definitiv unde se credeau ele, să-şi piardă capul după stele?

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!