Tristeţea Wikileaks

Am urmărit şi eu, mai mult amuzat decât incitat, serialul dezvăluirilor Wikileaks. Dincolo de titlurile pompoase, nu reţin vreo chestie care să mă fi dat pe spate. Aveam oricum convingerea că americanii văd lumea ca pe curtea lor din dos şi se uită de sus la toţi.

De aici, ajung însă la două concluzii destul de triste.

Prima ar fi că am ajuns să mi se pară normal ca diplomaţia americană să se conducă după principiile lui Machiavelli. Şi ştiu sigur că multă lume, dacă nu covârşitoarea majoritate, găsesc un asemenea fapt banal şi firesc. Nimeni nu se scandalizează cu adevărat. Unii se amuză, alţii cârcotesc, iar presa are o felie de pâine albă de ronţăit. În atari circumstanţe, doar un naiv cronic poate spera la proteste vehemente şi, eventual, la ample mişcări de protest. De ce e trist lucrul acesta? Pentru că statuează ca normal faptul că politica e un joc murdar, lipsit de scrupule unde principiile au devenit ceva vag desuet. Nimeni nu se mai aşteaptă la nimic bun din partea politicii. Toţi sunt deja resemnaţi! Din Laponia până-n Patagonia şi din Japonia până unde vreţi voi!

A doua concluzie este că lumea condamnă nu substanţa faptelor incriminate, ci faptul că acestea au fost dezvăluite. Cum ar fi, nu ne doare că stăm strâmb, ci că cineva are tupeul să ne-o spună! Şi mă tem că va urma o campanie de demonizare a Internetului, prea liber şi prea slobod la gură. Prea nu-ţi dă nimeni aprobare la ce pui pe Net! Şi cum Netul, dincolo de ideea nobilă a comunicării şi informaţiei, e plin de bubele pornografiei, a pirateriei media şi software şi, în general, este refugiul tuturor specimenelor şi cel care ne subjugă plozii, (ce uită de ei cu orele, stând în faţa monitoarelor) o campanie care va cere regularizarea strictă a Internetului va părea multora justificată. N-are a face că bubele nu sunt ale Internetului, ci ale noastre, ale umanoizilor din spatele calculatoarelor! Dacă nu le mai vedem e ca şi cum n-ar mai exista!

Iar asta mă întristează!

Privind spre viitor, văd cam prea mulţi nori negri care se adună. Optimist cum sunt, zic că lumea asta are nevoie de-o ploaie care s-o spele şi s-o purifice. Iar după ploaie vine soarele.

dar până atunci…

{ionutsk}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

4 comentarii pentru “Tristeţea Wikileaks”