Trilion

Hălăduind, ca de obicei, pe Net, am dat de-un articol în care un onorabil englez constata că datoria externă a UK a ajuns aproape la 1 trilion de dolari. Se întreba omul cine, când şi cum va plăti datoria asta.

Am luat creionul, şi-am început să scriu zerourile unui trilion…

Cuprins de curiozitate, am căutat cam ce datorii externe au ţările lumii. Deloc surprinzător, pe primul loc e SUA cu aproape 10 trilioane de dolari. România ocupă un onorabil loc 37, cu 100 de miliarde de dolari datorie (aproape 5.000 de coco de fiecare mioritic, fie el în scutece sau cu un picior în groapă).

Totalizând, am ajuns să obţin 46 de trilioane de dolari numai la primele 50 de ţări.

De unde atâta bănet? Cine e, practic, triliardarul planetei, care împrumută toate naţiunile astea?

Ştiu că există un mecanism bancar de creare a banilor. Împrumuţi un miliard şi ai voie, ţinându-l în rezervă, să acorzi credite de 9 miliarde. Cum ar veni, ai o asigurare de 10% dacă ceva merge prost. Rezonabil! Alte bănci iau acele nouă miliarde de la tine şi le transformă în 81 de miliarde şi tot aşa.

Banii aceia nu există decât în memoria unor calculatoare şi-n statistici. Totul e un joc de roll-over a datoriilor, prin emisiunea de din ce în ce mai multe titluri de stat. Astea-s un soi de promisiuni că statul respectiv îţi va plăti ulterior suma înapoi, plus o dobândă, dar practic sunt un balon care se tot umflă, amanetând viitorul.

Că doar viitorul sună bine!
Şi dacă viitorul începe să sune fals? Dacă până la viitor, ne mănâncă prezentul? Cam ca acum?

Se poate foarte bine întâmpla ca cineva să-şi piardă încrederea într-un stat sau altul şi să zică: Moşule, ştii ce, dă-mi tu banii, că nu-mi mai trebuie titlurile tale de stat!
Atunci să te vezi!

Ceva similar s-a întâmplat la Caritas, când toţi puneau chitanţele într-un sertar, imaginându-şi că-n acel sertar au zeci de milioane. Cât timp bula a tot crescut, totul părea ok. La soroc, lumea venea doar ca să schimbe chitanţele cu altele de valoare mai mare. Deh, aşa-i omul, nesătul! Sertarul nu mai conţinea zeci de milioane, ci sute de milioane! Cu aşa un sertar, cum să nu trăieşti pe picior mare?! Bagă! Este de unde! Asta până câţiva băieţi deştepţi şi-au scos banii. Atunci lumea şi-a deschis sertarele, şi-n loc de sute de milioane, au găsit nişte hârtiuţe tipărite. Durere maximă!

Cam la fel a fost şi cu imobiliarele! Ajunsese hectarul din fundul curţii să valoreze milionul de euroi. Nu mai era sertarul, era hectarul sau apartamentul, sau vila…

Cam aşa mă tem că e şi cu titlurile de stat, iar viteza crescută de umflare a bulei datoriilor ne dă un indiciu că nu mai e mult şi o vom deschide, ca să vedem câte trilioane sunt înăuntru.
Şi nu vorbesc aici de statul dâmboviţean! Ai noştri sunt mici copii, care mor de foame dacă le iei ţâţa statului de la gură!

Dea Domnul să fi greşit eu pe undeva în raţionamentul ăsta!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!