Traseu cu viaţa

19 martie 2011 9 Comentarii

Centru

Urci şi mergi. Te gândeşti “Hmph. Acasă. Un drum mai către el”.

“El”? Te gândeşti că moartea e o “ea”. Moartea e un el. Moartea sunt eu. Moartea eşti tu. Moartea e oricare dintre noi. Chit că nu omori pe nimeni. Omori fără să ştii. Fără să vrei. Omori pe cineva. Habar n-ai că eşti moartea cuiva. Habar n-ai că cineva, undeva, moare după tine.

Şi m-aşez jos. Şi se-aşează şi ea lângă mine. Şi vorbesc, calm – c-aşa am învăţat s-o fac. Ea nu prea mă place, dar mă ţine lângă ea. Iar eu nu vreau să fiu aşa.

Şi-aud o voce: “parfumul teilor”. Ha! Tei! Parfum de tei. Parfumul ălă pe care îl iubeam amândoi odată. Parfum de tei – ăla de care vorbea odată Eminescu – chiar dac-am plecat din Eminescu. Şi te uiți s-o vezi acolo, şi nu e. Te întrebi dac-a fost vreodată. Şi nu crezi, şi-apoi vrei să crezi şi crezi, şi te minţi aşa, singur – cu gânduri pline de elan.

Şi-auzi iar vocea din difuzor care-ţi spune “Liceul de Artă”. Dragostea – o artă. Desen ce mă pricep prea bine, dar nu-mi pot pregăti pânze! Aşa că mâzgălesc foi mototolite. O întreb pe ea, de lângă mine: “ce ştii tu de dragoste? Ce ştii tu de artă? De când te ştiu mă minţi cu desene colorate şi când clipesc, desenezi pe-aceaşi foaie cu mine!”. Ea mă priveşte şi surâde atotştiutor. Rasuflu adânc şi mă resemnez.

“Bloc Ialomiţa”
“Staţia mea!” zic eu, bucuros. Ea mă priveşte şi-mi spune “n-ai învăţat că aici cobor şi eu?” Îmi aprind o ţigară, şi-o sparg în timp. Trag un fum şi scrâşnesc din dinţi. Cobor şi mă petrece până la bloc. O privesc şi-i zic “Auzi, duduie!? Stiu că lumea te iubeşte, dar eu îmi bag **** în tine!” Ea mă priveşte şi râde încet: “La revedere, Andru, ne vedem şi mâine!”. “Sper să nu”, strig eu după ea şi mă-ntorc şi urc în bloc. Toate-s la locul lor. Deschid garsoniera, intru în dormitor, şi-mi dau jos hainele colorate de pe mine. Mă bag în pat şi…

Mă trezesc. Eu stau la casă la urma urmei. Mă uit în dreapta şi-o văd acolo. Ha. Aveai dreptate, ne vedem şi mâine. Viaţa asta…

Autorul acestui text este Andru Călin. Mai multe texte semnate de el găseşti aici.

Musafiri, Proză
, , ,

Despre autor: Meneopol

Am avut neşansa să mă nasc în românia şi nici faptul că sînt Gălăţean nu-mi este motiv de mîndrie, oraşul meu fiind condus şi astăzi de o mînă de politruci pe care îi regăsesc de cînd ma ştiu în toate domeniile.
Toate articolele semnate de Meneopol →

9 Comentarii la “Traseu cu viaţa”

  1. Cristian Oprea Răspunde 19 martie 2011 la 18:32

    E bine ca-ti bagi ceva in ea.Ca neaparat cine-si baga primul castiga.Ca ne-am lamurit pana la urma.Ca Moartea e o EA.Sau nu?

    E si mai bine ca stai la casa.Ca ai reusit in sfarsit sa te trezesti si sa vezi.Ca acasa esti la PIONEZA.

    Ne vedem cand zici tu.Ca e bine sa ne revedem.

    • Andru Calin Răspunde 19 martie 2011 la 20:46

      E amuzant comentariul dv/tau (nenea Meneopol ma bate daca nu-l tutuiesc).

      Moartea e fiecare dintre noi. Cum spunea Ada Milea, moartea se naste odata cu noi si moare odata cu noi. “Ce rost are sa traiesti daca traieste si moartea cu tine?”.

      Viata e “EA”. In viata iti bagi ceva doar fiindca nu vrei sa fii ca ceilalti, si ea te scuipa in fata apoi te reculege. Imi pare rau ca n-am timp sa filosofez pe tema asta acum. Daca e ceva, cereti-i(?) IDul meu domnului Meneopol sa stam de vorba.

      O seara buna!

      • Cristian Oprea Răspunde 19 martie 2011 la 22:44

        Nenea Meneopol e cu mult mai mic decat mine asa ca poti sa-mi spui TU. Nici eu nu am timp de filozofii.Mai ales pe ziduri numite facebuc sau altfel…
        Zici ca te conceptualizezi prin bagare ca sa nu fii ca ala care e si el tot ca alalalt.Mai zici ca Moartea e noi toti.Ada Milea vorbeste repede,uneori prea repede.Crede-ma,caci o cunosc.

        Mie imi place doar viata care nu e moarte.Moartea care ma traieste nu ma merita. Dar daca e ceva,pot sa-i cer ID-ul si sa stam de vorba…

        • Andru Calin Răspunde 20 martie 2011 la 02:16

          Zic ca ma conceptualizez prin bagare in viata! Nu stiu daca ti/vi s-a intamplat ca o fata/femeie sa flirteze cu dv/tu doar datorita jocului – flirtului, si adrenalinei provocate de acesta.
          La fel cu viata (mea, cel putin) – ma iubeste pentru ca apoi sa ma scuipe in fata si sa-mi ia tot.

          Nu spun ca viata nu merita traita! Ba merita din toate punctele de vedere! Spun ca, la varsta mea, am trait prea multe ca sa ma mai atraga aceasta “doamna cu moravuri lasate deoparte”.

          de7con@yahoo.com, ca sa va/te scutesc de un efort.

          O seara/dimineata placuta.

  2. ionutsk Răspunde 19 martie 2011 la 22:47

    Tineretul e mereu pe fugă și n-are vreme să filozofeze pe tema vieții și e firesc să fie așa. Ca ființe inteligente trăim cu blestemul conștientizării neființei și cam tot ce se cheamă folizofie și civilizație poate fi interpretat ca un efort de-a uita marele adevăr. Ce rost are „EA”? Îți răspunde oricine rostește implorator „Măcar încă o clipă, te rog!”, în oricare din circumstanțe…

    • Andru Calin Răspunde 20 martie 2011 la 02:12

      Ca sa-l citez pe un amic, Ombladon – pe numele lui de scena: Ce rost are viata vesnica cand toti la un momentdat ne dorim sa murim?

      Moartea e un simplu pas catre alta viata – sau moarte, nu imi pasa ce e dincolo, inca nu mi-am dat seama ce-i aici. Zic doar ca pe cei ca mine, viata ii iubeste doar fiindca dau savoare discutiei, insa ne scuipa in fata de cate ori ne intindem dupa o tigare. Cum i-am spus si domnului Cristian Oprea, putem filosofa despre asta cand nu ma va mai presa timpul asa tare

  3. cerbulvechi Răspunde 23 martie 2011 la 09:45

    Ca sa-l citez si eu pe un amic, Mickey Rourke pe numele sau de ring, te nasti, suferi si mori. Printre ele, in rarele momente de gratie divina, te plimbi cu autobuzul. Sau mergi pe jos.

  4. Tudor Răspunde 24 martie 2011 la 08:45

    @cerbulvechi: si ce placut e sa mergi pe jos sub clar de luna, la brat cu persoana iubita :)

Postează un comentariu