The „N” word

Până să ajung să povestesc pe teme usoare, că de, sunt femeie şi nu prea înţeleg eu mersul lumii şi al filosofiei, mă gândeam să vă vorbesc despre sindromul lui homo sapiens sapiens. Nu, nu e nici criza, nici sărăcia, nici incultura, ci – în opinia mea, evident – NEPĂSAREA. Adică atunci când zici ”hai fată, chiar aşa ţi s-a întâmplat?” şi apoi te gândeşti “Doamne, bine că nu am fost eu!” sau “Las că merita o lecţie, că prea era cu coada pe sus!” Să nu ziceţi că nu aţi avut dintr-astea că nu vă cred…

Ce resorturi inumane ne împing să lăsam la uşa casei noastre problemele altuia, oricât de apropiat ar fi el: prieten, părinte, soţ? Părem afectaţi, ne dăm ochii peste cap, ducem mâna la inimă, dar în realitate e aşa: X are o problemă, nu mă afectează, nu mă interesează! Dacă eu sunt bine-merci atunci totul e oke…

Când în istoria zbuciumată a “evoluţiei” noastre am uitat să întindem o mână de ajutor, să zicem măcar o vorbă bună, să consolăm pe cineva? DIN INIMĂ! Adică truly, deeply, meaningful. Când ne-am încalţat ultima oară cu şoşonii altuia, să vedem din perspectiva lui cum stau lucrurile? Parcă nu suntem noi, noi nu eram aşa…sau poate eram… În era în care privim dezastrele la televizor ca pe un film de acţiune, poate că ni s-au atrofiat simţurile şi tre să vină ăştia de la ştiri să facă un montaj artistic ca să ne mai stoarcă o lacrimă… În era în care la moda sunt teledoanele, noi donăm sinistraţilor gunoaiele noastre, adică mobilă uzată, saltele folosite, haine murdare… Fără nici o remuşcare, ba dimpotrivă… Tot la NOI ne e gîndul: e un bun prilej să ne debarasăm de junk, fără să realizăm o clipă că pentru cel care a avut o gospodărie bine pusă la punct nu există jignire mai mare decât să trăiască de acum încolo în gunoaiele altora.

Îmi spunea cineva că atunci când vezi o salvare gonind spre spital, în loc să faci mare caz de zgomotul sirenei sau de câţi şoferi stau şi se uita ca boii in ţeavă şi nu se dau de pe banda nici în ruptul capului, ar fi bine să zici în gând macar un “Doamne ajută!” pentru cel care poate se zbate între viaţă şi moarte. Nu te costă nimic să trimiti un gând bun undeva acolo, unde chiar contează. Nu cred ca fac mulţi chestia asta…

Nu, nouă ne place caterinca: “uite ce a păţit ăla, prostul ăla! Cum l-a lăsat aia cu ochii în soare! Pfiu! Păi dacă e prost! Ce să-i fac eu?!” şi cu asta basta! am etichetat şi am închis subiectul. Fericiţi că l-am aprofundat: deci ne pasă!

Noi trecem pe lângă oameni căzuţi pe stradă zicându-ne că sunt beţi, nu intervenim când un coleg e buşit de şef pe nedrept, ca să nu ne-o luăm şi noi, nu mergem cu liderul de sindicat să protestăm: las să ne apere el drepturile, că de aia e plătit…şi exemplele ar putea continua. The “N” word doare mai tare decât the “F” word! Şi partea mai proastă e că nu e considerat vulgar, ba chiar indispensabil: daca ne-ar păsa de toată lumea, cum am mai putea trăi liniştiţi, fără să o luăm razna? Ziceţi-mi voi, dacă nu am dreptate!?!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

One Response to “The „N” word”