Sub asediu

În timpul războiului civil spaniol, o patrulă a oprit un om, îmbrăcat curăţel, cu pălăria pe cap, care mergea stingher şi grăbit pe străduţele Barcelonei aflate sub asediu. Soldaţii au fost stupefiaţi să afle că bărbatul acela mergea la muzeu.

– Nu, nu lucrez acolo! a răspuns omul, vădit impresionat de armele şi atitudinea soldaţilor. Doar mi-e dor să văd picturile din muzeu. Ştiţi, în vremurile astea, când nu mai ştii ce te-aşteaptă mâine, tablourile acelea, privind de la înălţimea istoriei lor seculare, sunt singura ancoră care mă mai poate convinge că mai ştiu ce-i bun şi ce-i frumos. Că mai sunt încă om!

– Tataie, asta nu-i vreme de mers la muzeu! De altfel, sunt convins că muzeul e închis, iar tablourile sunt împachetate şi depozitate la loc sigur. Este o vreme pentru artă şi alta pentru luptă! Acum sunt mai importante ideile şi tăria credinţei, decât tablourile! i-a răspuns comandantul patrulei. Aşa că, fă bine şi-ntoarce-te îndărăt acasă şi ai grijă de tine şi de familia ta!

Omul ezita, clătinând din cap, covârşit de argumentaţia simplă, cazonă, pe care-o auzise. Cu părere de rău, se răsuci pe călcâie şi începu să meargă, târşâindu-şi picioarele, înapoi pe drumul pe care venise.

– Hei! Tataie! a strigat şeful soldaţilor după el. Dacă te rogi, roagă-te să rămânem şi noi oameni, după ce toate astea se vor termina! Poate ne vom reîntâlni odată în vreo galerie de muzeu.

Bărbatul a aprobat tăcut din cap şi-a plecat mai departe. Pe drum, bombănea, de unul singur:

„E o vreme pentru artă, şi alta pentru arme!”

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply