Strâmta pasăre a fericirii ©

Am şi eu o faţă… De masă. Pe ea pun… Dar ce nu pun pe ea! Uite, de exemplu m-am hotărât la farfurii. Nu mai pun farfurii! Sunt ca nişte ochi înfometaţi ce-mi solicită atenţia. Îmi pare rău, dar atenţia mea eu o dau altora. Celor care mă obligă să le-o dau.

Ador să fiu obligat. Să am obligaţii. Cum ar fi să trăiesc fără ele? Fără o uşă cu care urmează să fiu strâns? Mi-ar fi imposibil. Deşi posibilităţi  s-o fac au fost. Oho, destule!

Într-o vreme am îndrăznit să mă consider, chiar dacă mi se spunea că sunt un tânăr lipsit de consideraţie. Am luat de-aici o palmă, de dincolo mai multe, iar când mi s-a dat cu şutul, aia a fost o zi specială, pe care mă încăpăţânez chiar s-o ţin minte!

O ţin cu recunoştiinţă, pentru că, de ce să nu spun adevărul, a fost un pas înainte. Înainte de pas, eu nu ştiam ce-i aia viaţă. Îmi închipuiam  c-ar trebui să fie o… Mă rog, închipuiri!

Dar acel pas m-a făcut să înţeleg. Că eu sunt atât de mic şi că prăpastia e atât de mare. Prăpăstiosule, mi-au strigat atunci, cei care se-aruncau de bună voie şi-mi dădeau cu sâc în cădere, conform legilor gavitaţiei.

Grav era faptul că-ncepuse să mă ia ameţeala. Şi-aşa eşti un ameţit, spunea maică-mea, ce să te mai ia, tu nu vezi că eşti puţin mai mult luat?

Luatul în seamă n-a fost nici atunci, după cum nu este nici azi, vreuna din însuşirile mele. Însuşi stingherul şi neprietenosul meu neuron, stătea ca o structură vegetativă ce este şi n-avea chef de nicio sinapsă.

Măi c-o fi, c-o păţi, hai te rog cât te rog, da’ te implor, fă ceva, adună-te şi tu cu alţii ca tine, orice, dar dă-mi un semn! Pesemne că asta era forma lui de protest împotriva regimului de detenţie, din puşcăria de pe umeri.

Fiindcă da, eu ţineam atunci regim. De fericire. Ce vă miraţi? E la fel ca regimul de slăbire doar că aici, înlocuieşti burta cu zborul! Zbori la ore fixe, dietetic, dai jos din masa emoţională, fâlfâi până se pune pe tine ceva sentiment şi gata!

Gata cu fericirea, că vine vârsta când începi să fii strâns cu uşa şi pasărea în al cărei zbor trăieşti te simte şi devine tot mai strâmtă!

Ce e pentru mine atunci, Fericirea? Cu siguranţă, o chestie în care  nu-mi mai pot băga atât de uşor picioarele.

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply