Statul zombi

Statul mioritic e un zombi care încă nu s-a prins că-i zombi! Cam toţi plătitorii de impozite şi taxe au şters-o, încet-încet, prin alte părţi, şi-au lăsat statul cu bugetarii şi cu pensionarii pe cap. Totul a mai plutit puţin pe balonul de săpun al imobiliarelor, dar criza a spart balonul şi statul este-n vrie. Incapabil să mai controleze ceva, statul recurge la împrumuturi masive şi, în disperare de cauză, împroaşcă cu taxe şi impozite aberante în jur. Asta nu va face decât să-i îndepărteze şi pe ultimii plătitori de taxe rămaşi. Statul va ajunge, în maxim un an de zile, să depindă exclusiv de împrumuturile externe.

Iar cei care împrumută statul, pun condiţii. Încă n-am aflat toate condiţiile şi ce pune statul nostru la mezat în schimbul banilor! O să aflăm şi asta şi-o să ne crucim!

E ca şi cum finanţatorii externi duc statul român cu linguriţa şi-ncet-încet îi leagă mâinile şi picioarele. Asta pentru ca, atunci când zombi-ul va realiza că-i zombi, să nu mai poată să se zbată inutil.

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Statul zombi”