Starea naturală a omului de zăpadă ©

Nu am voie să fiu o creatură inteligentă. Nu am pretenţii de integrat în societatea voastră. Pe mine mă iau copiii cu mâna şi mă fac…

Îşi rostogolesc chiotele cu obrajii lor fierbinţi şi se ceartă pentru fiecare parte din mine. Sunt tăvălit şi adunat, sunt alb pe dinăuntru şi pe dinafară. Eu pot îngheţa unde am chef, fără să-i plătesc statului nimic!

Imperfecţiunea voastră, neputinţa de a vă rupe de prejudecăţile care vă stăpânesc viaţa, înseamnă pentru mine doar mirare. Deci aşa sunteţi voi oamenii cu adevărat? Trebuie să recunosc că e mare deosebire între făptura ideală la care visam eu într-una şi omul ăsta care zici tu că eşti. Te privesc şi nu văd la tine decât apăsarea teancurilor enorme de legi, ordonanţe şi decrete sub care vieţuieşti incoerent.

Mie-mi place rece. Iubesc aroma pătrunzătoare de ger. Are masculinitate. Îmi dă tărie şi firea mea nesupusă încă, devine erectă, chiar dacă la mine morcovul se pune ceva mai sus…

Voi lânceziţi înfiorător. Niciunul nu are curaj să reacţioneze. Trăiţi de la o zi la alta, închişi în nişte adăposturi temporare cărora le spuneţi case, fără altă preocupare decât să vă certaţi între voi.

Nu vă doare frigul care sunteţi? Nicio dorinţă să vă-mbunătăţiţi soarta? Nicio nevoie de luptă împotriva zidului, nicio poftă de a vă ridica de la masă cu tot cu masă? Sclavi docili, gata să execute ce li se comandă.

Am observat că întotdeauna se aşteaptă răbdător să vină omul cu sarcina. Am înţeles că el nu e un om ca toţi oamenii pentru că numai el are sarcina de-a lua hotărâri. În numele vostru!

Am mai înţeles că patima predominantă este ura. O ură reciprocă şi latentă, esenţială, o ură care vă asmute pe unii contra celorlalţi!

Cu fiecare bulgăre ce mă împlineşte şi mă ridică din nimic, cu fiecare tăciune şi cărbune caraghios care mă conceptualizează, niciodată simetric, sunt parcă tot mai departe de lumea asta…

Nu ştiu de unde aveţi această delăsare generală! Cum îngăduiţi unui număr atât de mic dintre voi să domine o majoritate imensă? De ce aţi creat câţiva exploatatori care nu se mai opresc din călăritul spinărilor moi ale unei turme de exploataţi?

M-am amestecat în mulţime. Am văzut condiţii de viaţă extrem de primitive. Am văzut că totul la voi trebuie să fie o vânzare. Am văzut că dăruiţi… A dărui doar în schimbul unei contravalori ulterioare, nu înseamnă că tu cedezi caritabil ceva din multul tău în folosul altora mai plini de mame vitrege. Înseamnă făţărnicie, publicitate, o pretenţie comică de a monopoliza numai şi numai pentru tine, o scamă de Univers…

Astăzi copiii mi-au aşezat pe cap o cuşmă dintr-o tigaie spartă. Au încins o hărmălaie atât de mare în jurul meu că m-au făcut să uit de voi. Să uit cum vă trăiţi vieţile disperate canibalizându-vă pentru un bun imaginar.

Banul. El vă transformă în lucruri, în obiecte cu aparenţă de însuşiri.

N-aţi simţit că această înclinare unanimă a voastră în faţa unui adaos, a cărui valoare nu constă decât într-o convenţie generală, e până la urmă o prostie? Că e de ajuns să vă daţi seama cum mirajul acesta, pentru care pare că vă naşteţi şi muriţi, nu e în realitate decât o mare minciună şi jocul unora s-ar sfârşi ?

Dar fireşte că utilizarea unei valori arbitrare în jocul vostru, vă construieşte la nesfârşit lenea, comoditatea. Poate că de-asta şi suferiţi acum. Că au venit unii care vă iau comodităţile! Că vă jefuiesc de obişnuinţe! Că ei îşi cresc în continuu averile cu aşa-zisele voastre bucurii, obişnuinţe şi comodităţi!

Vedeţi cum o convenţie generală a concentrat într-o singură mână atâta stare materială, care stare materială aduce după ea puterea, care putere iată, e doar la un pas să devină absolută! Aţi văzut toate astea şi aţi înnebunit! De furie. De ură.

Aţi primit atâtea legi dictate în folosul aşa-numitului interes al maselor dar împotriva indivizilor care formează masele. Şi nu v-aţi dat seama că este o înşelătorie???

Eu ştiu că toţi oamenii de zăpadă se alcătuiesc, se dezvoltă şi cresc în cea mai deplină libertate. Că din cauza asta, puzderia de năsucuri îngheţate va fi atât de frumos curgătoare şi se va simţi fericită.

Şi că veselia lor va contamina într-o zi Pământul!

Da, cred că Soarele o să moară de ciudă! O să pălească când o să mă vadă liber, pe stradă. Este adevărat, libertatea asta poate să-mi aducă mari neajunsuri. Dar este starea mea naturală! Şi cu mult mai bună decât pandemia de legi idioate care vin cu aroganţa şi scopul de a mi-o lua!

… Atunci Soarele, cu chelia lui de lumină rânjită îi zâmbi din cerul funcţiei sale. Şi pe dată, starea naturală a omului de zăpadă se făcu băltoacă…

{cristi}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!