Stabiliment

Afară e-o lume din ce în ce mai nervoasă. Celor ajunși la capătul răbdării, nu-i prea nimerit să le bagi în față oglinda, arătându-le bubele. Riști să ți-oi iei, că și-așa căutau un țap ispășitor. Taman acuma ți-ai găsit și tu?

Acuma ori vii cu vreo văicăreală care să le-arate nu numai că au dreptate să se plângă, ci și că sunt alții și mai nenorociți ca ei, ori măcar vii cu un banc acolo, ca un antidot vesel pentru cenușiul cotidian, să mai uite lumea de necazuri.

Că-n momente de astea, lumea vrea să spargă ceva și să râdă.

Că dup-aia se va lăsa tăcerea și se vor ascunde toți, rușinați de ce-au făcut, nu mai contează acum!

Nu mă credeți? Urmăriți un bărbat care se-apropie de-un bordel și veți vedea același lucru!

În mod normal, bărbatul nostru e un om comsecade, responsabil, muncitor, om de familie cu nevastă și copii. Dar în ultima vreme, nu-ș cum se făcu, dar i-a mers mai prost. Scandal și tensiune la servici și, colac peste pupăză, și-acasă a apucat-o dracii pe cucoană. Niciodată n-a priceput ’mnealui ce dorește onorabila doamnă de la el, în clipele alea! Oricum o dă, oricum o-ntoarce, nu e bine! Ei, drăcia dracului, își zice omul nostru, nu-i destul că mă spetesc pe brânci să-i fac mofturile? Naiba s-o ia de ofilită! Turuie ca o moară stricată și el trebuie să stea s-o asculte… Unde-i femeiușca iubitoare care-i sărea deîndată-n brațe, de cum intra pe ușă? Unde-s clipele de amor, când o auzea gâfâind la nesfârșit „Da! Da! Daaa!…”? Atunci se simțea și el zeu! Știa pentru ce strânge din dinți în rest. Și-acuma? Moațe și pisălogeală. Ce naiba, doar e încă bărbat adevărat!

Și ca să-și dovedească sieși asta, pleacă trântind ușa. I-a-nchis pliscul! Știe c-o s-o găsească plânsă când se-ntoarce, dar nu-i pasă. În schimb, când vine înapoi, dă nas în nas cu mama-soacră, convocată telefonic de urgență. Asta o ține-n brațe pe fii’sa care tremură de suspine și-l ucide din priviri.

Iaca na! Acuma el e de vină! Vezi Doamne, e un neisprăvit care-și terorizează nevasta! Un indolent, egoist și insensibil. Un monstru!

Bine!

Așa să fie!

Las’ că mai sunt soluții!

Și-a doua zi, pleacă mai devreme de la lucru și-și abate pașii prin dreptul stabilimentului. Toată lumea știe unde e, în oraș, deși nimeni n-ar recunoaște asta. La început, cam trece pe lângă ușă, ca și cum nici n-a băgat de seamă ce-i acolo. Doar zvârle ocheade primprejur, să vadă dacă se uită careva la el. Nu-i mare titlu de glorie să fii văzut intrând acolo! Chiar și el considera că cei care intră pe ușa aceea sunt niște looseri care nu reușesc să lege două vorbe c-o femeie și să-i sucească capul. Încuiați, care pot doar să se uite galeș prin decolteuri și să pună banu’ pe masă.

Dar, nu-i nimeni prin preajmă. Iar în spatele acelui zid, a acelei porți, sunt femei și-o lume tainică a plăcerilor. Plăceri pe care moțata de-acasă i le cam refuză. Uite, aici, la damele astea nu tre’ să vii cu flori ca să-ți zâmbească atunci când te văd. Nici nu trebuie să spui pentru ce-ai venit. Doar n-ai venit ca să cumperi cartofi!

Face stânga-mprejur și mai trece odată pe lângă poartă, de data asta ciulind urechea. Nu știe ce se-așteaptă s-audă..Un suspin, o șoaptă care-l cheamă… Ceva care să-l facă să uite de toate, ca să-și ia inima-n dinți și să pășească pragul. Deja, în mintea lui se petrec lucruri necuminți și se săvârșesc gesturi fără de perdea.

La capătul străzii se oprește o clipă, cumpănind. Dacă acuma s-ar duce acasă, ar fi un fleț care-și merită soarta! Ce-i el? Bărbat sau cârpă?

Și se răsucește iar, dar de data asta pornește glonț spre ușă. Ca un bărbat puternic, hotărât, care știe ce vrea și ia ce vrea, fără să-i pese de nimic. Un învingător ce pășește-n harem.

În harem e cam liniște. Nu e ora potrivită, și damele poate dorm, sau cine știe, or fi chiar plecate. Se aștepta la altceva. Credea că nici n-ar fi intrat bine și-ar fi dat peste câteva femei superbe, languroase și care izbucnesc în exclamații entuziaste când îl văd. „În sfârșit! Te-așteptam! Am văzut că n-ai intrat din prima și deja eram dezamăgite! Dar, acuma știm că doar ne-ai tachinat oleacă! Hai, alege!”. Și-ar fi început să dănțuiască-n jurul lui, ademenindu-l, care mai de care…

În holul în care-a intrat e o cucoană cam bătrâioară, care ședea într-un fotoliu, trăgea dintr-o țigare și citea dintr-un ziar. El se oprește, descumpănit și-o privește, neștiind ce să zică sau ce să facă. Trântește un „Bună ziua!”.

Matroana (că de bună seamă asta este) îl măsoară cu privirea din cap până-n picioare. Din țigara înfiptă-ntr-o sipcă lungă ies rotocoale de fum ce parcă accentuază tăcerea, iar el simte cum pe spinare i se formează o picătură de sudoare. E țintuit ca-n insectar de privirea aceea.

El n-are de unde ști, dar cucoana are de-a face destul de des și cu poliția și cu tot soiul de inspectori. Nu toți cei care-ți trec pragul sunt mușterii cinstiți! Da’ flețul ăsta e pentru prima dată aici. Nu l-a mai văzut, dar, după cum apropae face pe el, sigur e încă unul opărit de gura nevestei și-alungat din așternut. Genul cel mai bun de mușteriu. N-are pretenții, nu face scandal și se mulțumește cu puțin. Sărmanul nu vrea decât puțină atenție și-a ajuns să fie dispus să plătească pentru asta! Mare serviciu-i fac nevestele astea acre! Aproape că s-ar ruga pentru sănătatea lor!

Așa că matroana-i zâmbește, iar el se destinde puțin. Îl face semn să se-așeze și-l îmbie c-o cafea. Nici nu se ridică, iar cafeaua e gata făcută-ntr-un ibric de pe masă. Până și ceașca o scoate de sub măsuță.

„Greta termină imediat! Ai olecuță răbdare, nu?”. Iar când el nu zice nimic, îl încurajează cu privirea și-i zâmbește. Numai două fete lucrează la ceasul ăsta, iar Amanda e cu un client obișnuit de-al ei. Știe c-o va ține mai mult, ca de obicei, așa că îl va da pe mâna Gretei. Asta-i mai nouă și nu-i foarte pricepută cu bărbații noi și mai timizi, dar n-are de ales.

Omul nostru soarbe din cafeaua care deja e rece, dar nu strâmbă din nas. Nu pentru cafea a venit el! Profită de-o clipă-n care matroana se uită-n altă parte ca să-și facă oleacă de curaj și să-ntrebe cum decurge treaba. Care sunt regulile?

„Adică, prețurile.. întreabă matroana. Păi, o oră e 300. Asta la normal. Dacă vrea altceva decât normal, prețul e mai mare…”

Nu, normal e bine! se grăbește bărbatul să zică. Aproape a scăpat ceașca din mână când a auzit prețul. Atâția bani!? La leafa lui… Da’ acuma ce să facă, să dea bir cu fugiții, ca un falit? Are banii, dar spera să nu fie așa de mult! S-a cam dus cămașa nouă.. Ei, las că și-asta veche încă-i bună!

Oare cum arată Greta asta? Și oare ce face de „termină imediat”? Se gătește, probabil. Se machiază și-și ia cel mai frumos furou. Se face frumoasă pentru el. La banii ăștia…

Dar, gândurile-i sunt întrerupte brusc de pași pe scări. Un bărbat transpirat și agitat aproape că fuge spre ușă, fără să mai privească spre hol. Când să iasă, o voce feminină se aude din capul scărilor:„ Te pup! Mi-a făcut plăcere! Să mai vii! Te-aștept!”.

„Greta! Hai încoace, c-a mai venit unu’!” urlă matroana c-o voce răgușită de fumat și băutură.

„Unu” se ridică din fotoliu, aproape tremurând. Pe scări apar două picioare în niște papuci negri. Greta nu coboară de tot, ci doar se apleacă până-l vede pe mușteriu. El n-o vede prea bine. E întuneric pe scări. Zărește doar o siluetă puțin cam rotofee și-un chip oarecare, încadrat de-o claie de păr negru și ciufulit. Fata poartă un neglijeu negru, pe care-l ține cu mâna, iar când se-apleacă să-l vadă, o pereche de sâni imenși aproape se revarsă peste brațul ei. Fără să-i zâmbească, Greta-i face semn cu mâna să vină, iar el pornește ca hipnotizat spre scări.

„Ei, domnu’! Banii!” zice matroana. Bărbatul se oprește ca trăsnit. Banii.. Toate se petrec cam prea repede. Fără ceremonie. Fără dansuri languroase și fără să poată alege ceva. Dar, asta este! Poate-a greșit el și-a venit la o oră nepotrivită! Seara o fi altceva! Acuma, asta este!

Scoate bancnotele din portofel și i le-ntinde cucoanei care le smulge, abia schițându-i un zâmbet. E liber să urce!

„Normal, Greta, da?” se mai aude zbierătul matroanei, în timp ce el urcă scările.

Da, nu i s-a părut. Greta e cam plinuță. Și cam urâțică. Dar măcar zâmbește. E obosită. Se vede asta! Îl târie într-o încăpere cufundată-n semiobscuritate, în care nu e decât un pat cu cearșafuri răscolite și-o chiuvetă pe-un perete. Halal harem!

Greta-l întreabă dacă e nou. Nu l-a mai văzut pe-acolo. Da, e „nou”. Fata îl privește și, pentru o clipă, privirea ei devine mai blândă, aproape umană. Vine lângă el, se ridică pe vârfuri și-l pupă pe obraz. Când face asta, își dă drumul la dessous și-o pereche de sâni imenși i se freacă omului de piept. „Eu sunt Greta! Bine-ai venit!” zice fata, iar el, ca un gentilom bine-crescut îi ia mâna să i-o pupe. Greta râde când el face asta, da-l lasă. Ochii lui s-au fixat pe sânii ei, care tremură ca o piftie când ea chicotește. Măiculiță! Ce țâțe!

Greta-i zice să se dezbrace, iar ea se spală puțin la chiuvetă. Mișcările ei sunt cam mecanice, cam lipsite de grație. În schimb, despărțitura coapselor ei largi îl incită și omul scapă repede de haine.

Totul devine un ritual cam sec, cu întrebări banale și cu gesturi un pic prea exacte și profesionale. Se simte cam ca la medic. „Aici te doare? Ce-ai mâncat? Cu scaunul cum stai?”. Mâinile Gretei îl cuprind și-l ațâță atât cât trebuie, nu mai mult. Apoi îi pune prezervativul. Știe că țâțele ei îl hipnotizează și le lasă să se balanseze-n voie. Cu alea, nu mai contează cum arată sau ce zice! Îl lasă să le atingă, să le frământe, în timp ce ea-și vede de treabă. Ea e deasupra, controlând totul, iar el e nevoit să se lase-n voia ei. El ar fi vrut să mai lungească clipele. Ar fi vrut puțină voluptate, puțin farmec. Câteva șoapte și-un alint tandru… Dar Greta n-are vreme de pierdut. Îi vorbește porcos, de omul numa’ că nu roșește și, prins în mecanica bazală, simte că-i vine momentul culminant. Greta zâmbește, satisfăcută. Geme cam prea sonor, iar ochii îi rămân mereu lucizi, având grijă ca măna lui să n-alunece pe unde nu trebuie, sau să încerce mai știu eu ce. A văzut și-a auzit destule la viața ei! Dar ăsta-i mușteriu cuminte și termină, cu câteva spasme, în doar câteva minute. El nu știe dacă Greta surâde pentru că-i place de el și de ce-i face, sau pentru c-a scăpat atât de ușor. Explozia a durat doar un moment. Un moment în care-a închis ochii și și-a încleștat palmele pe sânii imenși ai Gretei. Dar, dup-aia, totul a devenit rece și gol. Ar fi tânjit dup-o mângâiere. S-ar fi așteptat ca brațele calde ale fetei să-i ia capul, ținându-i-l strâns la pieptul ei. Să-i audă inima, să-i simtă răsuflarea fierbinte și-alunecarea degetelor prin părul lui. Să fie, măcar pentru un moment, un El și o Ea, savurând beatitudinea împlinirii și pacea clipei.

Dar, fata se smulge și-l îndeamnă să meargă la chiuvetă să se spele. Sub chiuvetă e o căldare, iar când saltă capacul s-arunce prezervativul, vede-n găleată zeci de alte prezervative și cocoloașe de hârtie, ca o colcăială de șerpi. Ea îi simte dezamăgirea, dar e obișnuită cu golul acela. Mai toți bărbații simt răceala asta. Îl ajută să se-mbrace și, chiar când să iasă pe ușă, îl cheamă înapoi. O clipă, îl privește-n ochi. Mâna ei îi alunecă pe față, într-o mângâiere fugară, și iar se ridică pe vârfuri, pupându-l pe obraz. Măcar atâta. El dă s-o îmbrățișeze, dar ea se ferește și-l împinge ușor către ușă. Gata!

O ia în jos, pe scări. Trece pe lângă matroana care abia catadicsește să-i arunce o privire, mormăie un „La revedere!” și iese-n lumina crudă de-afară.

Ca norocul că nu e nimeni! Ar fi trebuit să iasă țanțoș, cu un rânjet satisfăcut pe față, mândru de el și simțindu-se invidiat de toți bărbații din lume, nu așa, ca un șoricel speriat. Dacă s-ar gândi și la bani, aproape c-ar plânge, așa c-alungă din minte orice gând și pășește spre casă.

Deja mintea-i lucrează. Ce să zică. De ce-a întârziat? Ce-a făcut cu banii? Cum să-nfrunte privirea sfredelitoare a nevestei care simte, sigur că simte, c-a trădat-o. Că-i un gunoi de om, care merge la curve. Un neisprăvit! Știa ea de la-nceput!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 comentarii pentru “Stabiliment”