Spiritul civic, …sau lasă!

Probabil greşesc cu acest articol dar unele lucruri chiar trebuie discutate.

Arhi (şi nu numai) este puţin dezamăgit de cantitatea de spirit civic de care dă dovadă mîndrul popor român. Şi probabil are dreptate. Dar nu mă pot alătura taberei celor dezamăgiţi pentru că am avut cîteva iniţiative civice care, prin derularea evenimantelor, mi-au dovedit că din salvator poţi deveni chiar acuzat sau vinovat în doar doi timpi şi trei mişcări. Implicările acestea de le zicem noi civice apar de regulă în cazuri care depăşesc graniţa normalului şi tocmai de aceea oamenii nu prea ştiu să reacţioneze sau evită să acţioneze. De pildă personal am o greaţă imensă despre oamenii atît de beţi care dorm în mijlocul drumului într-o baltă de pişat. Ca să mă apropii de un agarici alcoolizat să văd dacă nu cumva este un om bolnav va trebui întîi să vomit peste el pînă să-mi sară gloabele oculare din orbite după care să-mi revin, să mă adun şi să continui activitatea civică. O altă scenă interesantă s-a petrecut într-o zonă circulată din oraş unde doi iubiţi se certau cam aprins. La un moment dat el, pentru că avea muşchii la el, a început să o pocnească cu sete pe tînăra făptură. Am considerat că e necesar să intervin. Dar cum nu sînt un mister musculo de fel am apelat la forţele de ordine ale statului. Dezamăgirea cea mare nu a fost atunci cînd, după trei sferturi de oră, am primit un telefon de la poliţie să mă întrebe încă odată unde se întîmplă violenţa, perioadă în care ea putea fi tranşată, împachetată şi livrată în condiţii optime la groapa de gunoi. Nu, dezamăgirea cea mare a fost atunci cînd, la un sfert de oră după bătaie tinerii se împăcaseră şi se pupau cu foc sub un tei înflorit. Atunci nu aveau dreptate domnii poliţişti cînd mi-au spus că am alertat poliţia degeaba?

Trecînd peste experienţele personale, plictisitoare de altfel, ar trebui să ne amintim că trăim în românia, Europa, planeta Pămînt. Toate fiinţele inteligente de pe această planetă luptă pentru putere, proprietate, avere, lux deci în mare parte pentru lucruri materiale şi nu spirituale. E cu adevărat înălţător atunci cînd ajuţi pe cineva, cînd te implici, cînd dai de la tine, dar toate acestea apar în viaţa ta atunci cînd grijile sînt puţine, ai o viaţă îndestulată şi toate sînt la locul lor şi cu rost aranjate. Mi se tot fîlfîie prin faţa ochilor acel montăjel cu hoţul de biciclete. Păi după ce ne-am învăţat cu filmuleţe  gen „Just for laughs„, după ce s-a umplut televizorul (această sursă nesecată de educaţie civică) cu emisiuni de farse şi glume proaste, ne mai putem imagina că majoritatea ştie ce e aia spirit civic?

Şi cu toate acestea aş putea să dau un exemplu demn de toată lauda. Implicat într-un accident auto, fiind cu roatele în sus la propriu şi blocat în centura de siguranţă după ce am decolat de pe şosea undeva în cîmp, numai nişte oameni adevăraţi ar fi putut lua decizia să oprească şi să mă întrebe de sănătate. Şi aceştia chiar există şi le mulţumesc!

Deci, ca o concluzie plină de optimism, eu cred că spiritul civic există din abundenţă dar acesta, fiind o trăsătură naturală a omului, nu se manifestă şi nici nu se expune la televizor sau în scenetele improvizate de autorităţi. Omenia este o calitate care nu poate fi surprinsă în cîteva cadre de filmare sau într-o campanie promovată de nuştiu ce organizaţie neguvernamentală sau în două vorbe scrise pe blog. Nu ar fi rău dacă am promova întîmplări care exemplifică astfel de gesturi, exemplele negative nu vor inspira şi nu vor educa pe nimeni.

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Spiritul civic, …sau lasă!”