Sete de miracol

Parcă trăiesc într-o lume care se clatină, pendulând indecisă între beatitudine şi colaps.

Ca o vedetă care, abia ieşită de sub lumina reflectoarelor, cade-n depresie cu tendinţe sinucigaşe, pentru că nu reuşeşte să vadă înainte altceva decât decădere şi alunecare-n întuneric.

Ca un bancher care şi-a clădit un imperiu, dar care ştie că, dintr-un moment într-altul, îi vor apărea la uşă creditorii, fluturându-i facturi neachitate ce vor ruina totul. Bancherul acela stă cu mâna pe sertarul biroului în care e revolverul, plimbându-şi privirea peste sutele de fotografii şi certificate care-au constituit, fiecare-n parte, o treaptă pe drumul până aici, în vârf.

Ca un rege care-a ţinut o viaţă piept vrăjmaşilor, ţinându-i la respect dincolo de hotare, dar care-a îmbătrânit şi simte iminenta năvală a hoardelor ce-i simt sfârşitul. Deja le aude tropotul copitelor şi urletele nerăbdătoare!

Când ştii că orice pas ai face te va duce spre poale, mai zăboveşti o clipă pe culme, întrebându-te dacă mai are rost să continui. Are rost să cobori? Poţi trăi din amintiri?

Întunericul ce te aşteaptă-n faţă încă te respectă, dar îţi pândeşte primul gest de slăbiciune ca să se apropie ameninţător.

Lumea asta ar îngheţa totul, prinzând clipa prezentă-ntr-o crisalidă de sticlă şi oprind, c-o mână tremurândă, pendularea limbii orologiului, refuzând viitorul.

Lumea asta nu are încredere în viitor!

Nu are încredere în viitor pentru că nu are încredere în ea însăşi.

Într-o lume de fiare, masculul dominant îşi pleacă privirea, resemnat.

Tot ce-l mai ţine e credinţa-ntr-un miracol.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Sete de miracol”