Semafoare şi reguli în estul sălbatic

Mergând azi prin oraş, am ajuns la o trecere de pietoni semaforizată. Era roşu pentru pietoni, iar în faţa mea era un bunic care-şi ţinea de mânuţă nepoţelul. Îi explica regula culorii roşii a semaforului. „Când e roşu, nu avem voie să trecem! Trebuie să aşteptăm să se facă verde!” îi spunea bătrânelul.

Cum în acel moment nu venea nici o maşină, un tânăr din partea cealaltă a străzii, a trecut strada nonşalant, cu căştile playerului înfundate-n urechi. Ochişorii micuţi au fugit repede de la el la semaforul care era încă pe roşu, iar de acolo la bunicul său, rostind o întrebare mută.

„Vezi, băiatul acela nu e atent şi poate s-o păţească! Dacă vine poliţia, îi dă amendă!” a replicat bătrânul, privind înciudat spre tănâr.

Cum chiar nu venea nici o maşină şi mă cam grăbeam, am traversat şi eu strada. Am apucat să aud în spatele meu oftatul adânc al bunicului căruia îi era făcută varză lecţia despre viaţă, corectitudine şi reguli.

Unde poţi îndoi o regulă absurdă? Când ai dreptul să-ncalci o regulă nedreaptă? În ce situaţie poţi lua asupra ta judecata aplicării sau nu a unei reguli? Ce pare strâmb pentru unii e drept pentru alţii…

Am avut atunci revelaţia că trăim, ca români, într-o versiune modernă a vestului sălbatic. Estul nostru sălbăticit de comunism şi lăcomie e locul în care fiecare-şi face legea lui şi-o întoarce cum îi place. După cum devine cazul şi fiindcă „aşa vrea muşchii mei!”. Fiecare se simte nedreptăţit şi protestează ignorând reguli şi luând legea în mâna lui. Inclusiv autorităţile fac asta, într-o nepăsare totală faţă de ceilalţi, de bine şi de rău.

Atâta doar că-n westernul nostru zilnic pistolul e înlocuit de plicul cu bani sau cu celularul cu numărul potrivit. Când se-ntâlnesc doi ţapi pe-aceeaşi punte, se măsoară-n buzunare şi-n celulare ca să se arate care-i mai tare şi care are dreptul de-a trasa linia legii.

De aceea liniile legilor sunt veşnic mişcătoare, după cum trece pe-acolo berbecul mioritic mai tare-n copită. Ce ieri a fost valabil, azi e caduc, că nu mai poţi şti care regulă mai este-n picioare şi care nu. În lumea asta poveştile bunicilor spuse ochişorilor micuţi ai nepoţeilor sunt încâlcite şi confuze.

-Bunicule, ce fel de lume-i asta?

La care întrebare răspunsul e un oftat adânc.

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Semafoare şi reguli în estul sălbatic”