Scurtisime – Criza, femeia si libertatea

Pe la începuturile crizei economice întrebam un apropiat care mucea peste hotare cum se resimte nenorocirea pe meleaguri străine. Mi-a explicat că nimic nu s-a schimbat cu excepţia preţurilor care au scăzut drastic. Îmi mai spunea că lui îi place ideea şi asta pentru că salariul lui a rămas neatins dar oamenii locurilor cică erau foarte îngrijoraţi. Abia după aproape 2 ani de zile toată suflarea românească începe să înţeleagă măsurile luate de occidentali. Dacă aceştia ieftineau tot, o făceau ca să nu rămînă cu marfă pe stoc, reducînd astfel din pierderi, mulţi evitatînd astfel falimente ruşinoase. Statele sărace şi inculte au mers cu politica răpănosului pînă în pînzele albe, brand-uri mari falimentînd jenibil. Aş recomanda cocalarilor care încă mai sînt pe piaţă (nişte gunoaie de altfel) să nu greşească angajînd directorii de marketing care tocmai au dus la vale aceste brand-uri. Dar trecînd peste asta…

Se spune că luna lui martie ar fi luna femeii, eu nu cred dar o las aşa cum vreţi voi. Cu excepţia faptului că şi în acest an cîteva reprezentante ale sexului slab (şi nu prea) sau umectat privind două suli dansînde pe un ring improvizat, nimic nou sub soare. Mă aşteptam de la femei să fie ceva mai creative, inventive… dar nu, ele au rămas aceleaşi consumatoare şi-atît, bucuroase cu gunoiul strălucitor de sub preşul comercial. De aceea cred că e mare păcat de florile nimicite din „dragoste” pentru femei. Recunoştinţa noastră, de multe ori nesinceră, ar putea fi exprimată altfel, cruţînd aceste suflete nobile şi tăcute care se ofilesc pe altarul bubelor noastre.

Sub scara instituţiei unde lucrez se adăpostesc vo două suflete care respiră dintr-o pungă pe care nici o lege nu o poate interzice. Sînt atît de discreţi că rareori îşi fac simţită prezenţa. Pe de altă parte am ajuns la concluzia că nici noi, ăştia de sus, nu dorim să-i vedem, preferăm să trăim cu impresia că sub scară e doar… praf. Ne e şi frică să ne întrebăm cum dracu au trecut prin viforul acestei ierni, cu teama de a nu ajunge ca ei. Principiul e simplu: nu întreb ca să nu aflu! Şi totuşi… cine e mai liber? Eu, cel care alerg o lună pentru un salariu ce-l cheltui într-o zi? Eu, cel care am cutia poştală invadată de facturi din ce în ce mai ameninţătoare? Eu, cel care în curînd voi fi somat de bancă pentru neplata ratelor? Eu, cel care am visat să-mi cresc copilul în alte condiţii decît cele actuale? Vă cunosc, deci ştiu cît sînteţi de superficiali, deci ştiu că mă veţi întreba că dacă nu-mi place aşa de ce nu mă duc sub scară? Şi cred că am răspunsul. Pentru că am fost crescut în spiritul creştin al competiţiei, pentru că am fost educat să învăţ ca să am un loc de muncă bunuţ, pentru că am fost învăţat că familia e celula societăţii… Nimeni nu s-a ostenit să-mi explice că libertatea şi independenţa sînt lucruri gingaşe care dispar odată ce crezi fără să cercetezi, odată ce te îndatorezi pentru confort, odată ce accepţi că haina face pe om. Hai… sănătate!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!