Salt înainte

Omenirea pare că nu s-a decis dacă să facă pasul decisiv înainte. Trage cu ochiul în spate, acoperind trecutul c-o poleială nostalgică. Probabil că-ntotdeauna a fost aşa! De aceea e vorba „Să mergem înainte, că-nainte era mai bine!”.

Înainte e necunoscutul, e întunericul ce poate ascunde primejdii nebănuite, greşeli şi consecinţe neaşteptate ale deciziilor de azi. De ce să ne-aruncăm cu capul înainte? De ce nu putem sta noi frumos pe fundul ăsta al nostru, la fel cum au făcut-o atâtea generaţii înaintea noastră?

Da, da..

De aceea migrează oamenii masiv dinspre oraşe spre sate şi se-apucă de cultivat pământul!

În ciuda retoricii conservatoare, cum i se pare că-n bezna din faţă sclipeşte ceva ademenitor, uităm de toate şi ne repezim înainte. La lucrurile bune, îndeosebi, fiindcă „La plăcinte, înainte!”. De parcă n-am ştii că plăcintele astea au şi ele un preţ şi că până să-nfuleci turta fierbinte şi-aromată a trebuit ca unii dintre semeni să-şi ridice fundul şi să-şi suflece mânecile, pătrunzând cu minte-n bezna din faţa noastră. Au tot cotrobăit pe-acolo până ce-au meşterit un întrerupător şi-au aprins lumina.

Aaa, acuma da, nu mai e întuneric! Acuma „mulţi viteji s-arată!”. Iar vitejii îşi mută fundul, ocupând cât ai clipi tot ce se poate din noul loc şi dup-aia se pun iar pe cârcotit. Ce ne-a trebuit nouă? Nu ne-a fost nouă bine? Dracu ne-a pus? Uite, am auzit că unul care s-a năpustit în beznă şi-a rupt gâtul. Aşa-i trebuie!

Asta până când o nouă galerie e luminată şi „dată-n exploatare”. Atunci cârcotelile se-opresc şi lumea face salt înainte.

Uite-aşa, copţi-necopţi, conştient sau mai puţin, o luăm ca măgăruşul după morcov. Iar dacă dăm de vreo fundătură, să te ţii cor de „Ţi-am zis eu!”. „Te-a mâncat în fund!”.

Opa, iar e lumină-n faţă, băieţi! După mine!

Băi, am zis DUPĂ mine…

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!

Despre autor: ionutsk

Aşa am ajuns şi eu să scriu după un şir de falimente mai mici sau mai mari. Când am avut primul contract semnat c-o editură, am venit mândru tare acasă, zicând copiilor că de-acuma pot zice la şcoală că tatăl lor e scriitor.

Nici un comentariu... Fii primul care comentează!

Postează un comentariu