Rowmania lui Patzaichin

Mîine plec spre Tulcea unde începe un festival cel puţin mişto, Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle Rowmania.

Această jmichirie cu ghivent este o iniţiativă a lui Ivan Patzaichin şi conţine competiţii de viteză, expoziţii cu bărci şi concerte.

Pe scurt programul sună cam aşa: vineri, pe la prînz, mă sui în maşină şi… De fapt asta nu e chiar aşa interesant, să trecem la programul oficial 🙂

Vineri – deschiderea oficială care deschidere este patronată de chiar Ivan Patzaichin. Dupe care concert, muzică, rockăială, bere, de-astea lumeşti!

Sîmbătă – plimbări de agrement, competiţie de viteze canoe 10+1, spectacole, concerte…

Duminică – avem Competiţia „Ivan Patzaichin”, competiţie cu o tradiţie de 7 ani dar, ca şi noutate, anul acesta va fi primul an în care bărcile folosite în competiţie vor fi din seria produsă de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23. O altă chestie mişto care se întîmplă la acest festival este primirea participanţilor din Maratonul Dunării. Acesta este cel mai mare tur proiect internaţional, demarat acum 50 de ani. Echipe din ţîşpe colţuri ale lumii (sînt peste 200 de bărci!) vâslesc de la izvoarele Dunării până în Deltă, la vărsare  (Ingelborg, Germania – Sf. Gheorghe; detalii despre traseul românesc în Program TID 2012). Anul acesta este prima dată cînd participă şi un român. Bineînţeles că totul se termină cu muzică!

Şi pentru că am vorbit de concerte iată cine va cînta: Toulouse Lautrec, Travka, Radu Captari, Christian Becker & Avenue Band, Fanfara Valurile Dunării din Galaţi (miulţumecs!), Bandidos, VH2.

Trebuie să precizez că am făcut o selecţie a momentelor din acest festival, programul conţinînd o sumedenie de alte secţiuni interesante. Pentru o documentare amănunţită vă recomand www.rowmania.ro.

Găsesc un blogăr de Tulcea ca să ne „documentăm” îmrepună? 🙂

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

8 Responses to “Rowmania lui Patzaichin”

  1. Ce chestii faine se întâmplă prin țară și lumea încă se mai preocupă de toate tutele apărute după ploaia de vară.
    Poate niște poze, un jurnal ceva pe perioada aia?

  2. Pai ce sa zic… vacanta frumoasa!
    Totdeauna l-am admirat pe Patzaichin, mi se pare un om deosebit.

  3. Jos palaria pentru omul asta!

    Nu stiu daca o sa mai avem un asemenea sportiv pe un luciu de apa din Romania.

  4. Dap, am fost eu acolo (sunt din Tulcea ;), am făcut poze și toate alea, dar n-am apucat să scriu sau să public ceva.

    Mi-a plăcut o chestie la întrecerile de pe Ciuperca, cu bărcile de 8+1. Nu știu cum reușeau, dar toate echipele care erau cu barca galbenă mergeam în diagonală față de culoarul oficial… Aveau pană pe stânga cred :))

Trackbacks/Pingbacks

  1. Rowmania specială | Pioneza dintre fese - 2 septembrie 2011

    […] Am fost inspirat cînd am scris titlul “Rowmania lui Patzaichin“… General, Sport organizare, Patzaichin, Rowmania, […]

  2. Rowmania mea | Pioneza dintre fese - 6 septembrie 2011

    […] am anunţat că voi pleca spre Tulcea am primit două comentarii la acel text (‘mnealui şi VirtualKid) […]