Revolution! 7 December!

Mi-a rămas această dată în cap şi nu-mi mai iese. Am răsucit ideea acestui protest pe toate feţele. Am constatat că nu ştiu prea multe despre bani (probabil de-asta am semnat ca orbul contractul cu BCR) dar din vorbă-n vorbă cu unul, cu altul am auzit chestii care mai de care mai ciudate, interesante sau mai puţin interesante. Nu despre ele vreau să vorbesc acum. Şi nici măcar despre bănci şi cît de rahat sînt ele.

Pe pagina de Facebook am creat evenimentul „Revolution! 7 December!” şi am fost surprins să văd că cei invitaţi să participe la acest eveniment sînt împărţiţi chiar în două tabere: cei care vor şi cei care nu vor. Mai există şi cei care nu sînt încă hotărîţi dar aceştia se găsesc într-un număr foarte mic, deci neinteresant în ecuaţie. Chiar nu mă aşteptam să văd românii atît de hotărîţi cînd e vorba de un protest. Noi nu avem cultul revoltei, nu ştim să ne manifestăm nemulţumirile atunci cînd ne sînt încălcate drepturile şi de aici surprinderea mea. E clar, cei care au acceptat invitaţia sînt, în majoritate, oameni ca mine, cu puţine cunoştinţe în domeniu dar care simt că e nevoie de o schimbare. Cei care refuză sînt oameni care pur şi simplu nu-i interesează subiectul sau nu cred în puterea protestului.

Scepticii pornesc de la ideea că o mînă de protestatari nu vor putea falimenta o bancă sau mai rău întregul sitem bancar. Probabil nici nu e nevoie de aşa ceva. Eu aş fi bucuros dacă din acest protest guvernele vor înţelege că băncile trag prea multe sfori, au puteri ce nu le merită şi pe care nu le folosesc în scopuri înălţătoare. Pe de altă parte să nu uităm că acest protest s-a născut în Franţa, stat al cărui cetăţean ştie să protesteze şi nu ezită să o facă atunci cînd este călcat pe coadă. Să mai amintesc de Germania, Olanda sau Danemarca?

Lăsînd toate astea laoparte se pare că lucrurile au început să se mişte. Noi, muritorii de rînd, cei care nu avem depozite bancare, nici nu ne imaginăm cum ar fi să ne ţinem economiile în bancă. Care economii? Salariul este supt din bancomat odată pe lună fără a mai lăsa o leţcaie acolo. Majoritatea angajaţilor români habar nu au ce e aia „bani pentru zile negre”. Dar dincolo de graniţele noastre, acolo unde începe lumea, viaţa, civilizaţia etc., oamenii au economii. Şi nu le ţin la ciorap. Probabil de-asta cred în acest protest şi am un sentiment că lucrurile nu rămîn aşa. Eu zic că valul s-a pornit chiar dacă noi credem sau nu. Iată ce zice Reuters în articolul „Super-rich investors buy gold by ton„:

The world’s wealthiest people have responded to economic worries by buying gold by the bar — and sometimes by the ton — and by moving assets out of the financial system, bankers catering to the very rich said on Monday.

Deci cei care se simt ameninţaţi de orice fel de declin bancar nu mai stau pe gînduri şi se adăpostesc pe sub streşini vechi dar sigure, aurul fiind moneda de schimb care vorbeşte orice limbă. Noi probabil om mai cîrcoti pe la colţuri cîteva zile dar cei care au economii… nu prea zîmbesc la această perspectivă. Deja s-a creat un curent, ideea încolţeşte în mintea tuturor, nici măcar banca nu-şi permite să treacă cu vederea peste acest gen de protest. Se ştiu cîteva exemple în istoria bancară curentă care sperie bancherii. Acum înţelegi de ce cred eu că protestul acesta nu e „dansul pinguinului” de la greva bugetarilor?

Eu personal nu doresc falimentul băncilor, aş vrea doar să dispară şi… atît!

Vă mai recomand să citiţi ce scrie Flavian pe blog.

{meneopol}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 Responses to “Revolution! 7 December!”