Relaxare cu subtitrare ©

Cu puțină burtă și grizonat, relativ urât din punct de vedere fizic și depășit de vârsta maturității, faci tot ce îți stă în puteri să nu deranjezi pe nimeni.

Jovialule, manieratule care vrei să te convingi de normalitate atunci când îți ajuți colegii/prietenii/rudele în defavoarea ta!

Asortezi ceasul de la mână cu pantofii și cureaua și zâmbești. Clar, te-ai pregătit ca toată viața să sprijini oamenii să urce.

În avion/hotel/limuzină/carieră/scară socială/posteritate. Asta în timp ce tu te vei opri cu politețe undeva la stadiul de fraier. Frustrare? Nici măcar. O numești mecanica clasică al lui  desigur-cum-spui-tu-e-cel-mai-bine

Ai fost îndrăgostit. Ai avut o privire, te-ai tulburat, a urmat apoi o conviețuire cu altă persoană și o imagine de ansamblu. Ți-ai impus un control deplin asupra sentimentelor ca un luptător antrenat, bine antrenat, armonizat și funcționând fără greș.

Drăguț. Ai fost drăguț cu musafirii, le-ai împăturit cum se cade șervetul la masă, te-ai purtat ireproșabil în biserică și ai lăsat lucrurile să curgă în sensul pe care și l-au dorit cei apropiați ție. Ai decantat niște standarde pe care te-ai obligat să le respecți pentru ca viața în societate să-ți fie suportabilă.

Glazură. Ce rost avea să fii tu ăla care să traseze linia de start dacă experiența a dovedit, de cele mai multe ori, că existau toate șansele să te împiedici încă de la primii metri ai cursei!

Adori să mănânci din cratiță, să hăpăi, dar numai când ești singur și nesupravegheat… Altfel, te porți cum se cuvine, săruți mâna doamnelor și nu faci modificări importante în programul cu care te-ai obișnuit.

De ce să ataci tu, tocmai tu?!, un obiectiv despre care nu știi sigur că va constitui o etapă sau o premisă necesară în ascensiunea ta profesională?

În general, reacția ta este una de respingere. Ți se pare greu, complicat și jenant chiar, să ieși din regulile de zi cu zi. Să-ți mai bați acum capul, să mai înveți ceva? Ruperile de ritm implică și cheltuieli suplimentare de energie și riscuri de accidente.

Te miști controlat, nu faci gafe și astfel devii o persoană agreabilă, frecventabilă, se poate pune bază pe tine și ți se netezește calea liberei circulații în societate.

Noțiunea de decizie nu trebuie să aibă pentru tonusul tău noi înțelesuri. Pentru că deciziile sunt ca niște exerciții fizice. Începi cu cele ușoare și înaintezi treptat, până la rutină.

Sigur, au fost și persoane al căror serviciu l-ai căutat, ca beginner. Ele te-au avertizat asupra greutăților, ți-au oferit  idei deja verificate despre cum poți rezolva ușor problemele. Și cele apărute și cele care nu vor întârzia să apară. Sfaturi utile, pe care aceste persoane nu renunță să ți le dea și astăzi…

Sub aparența unei entități sigure de sine, ai ascuns de ceilalți firea ta nervoasă, instabilă emoțional. Dialogând însă, sistematic, la întâlniri strict prestabilite cu specialiști în domeniu, ai renunțat repede la amintirile tale opulente, sterile dealtfel, încercând și un soi de remușcare cu sentiment tulbure de vinovăție.

Cu alte cuvinte, ți-ai pus singur, negustorește, întrebarea: se merită?

Era limpede pentru oricine că alții au monopolizat trecerea timpului, baricadând-o acolo, SUS.

Atunci ei, ăia, să-și supraliciteze capacitatea de rezistență a creierului până la pragul când oboseala va deveni durere!

Tu vei acorda psihicului tău îndelungi momente de relaxare, renunțând la orele de antrenament. A renunța la ceva este un privilegiu pe care ți l-ai câștigat  înțelegând că nu ai cum învinge jucătorii cu mai multă experiență…

Ce să mai….., poți avea deplină încredere în tine. Probabil singurul lucru pe care ți-l reproșezi e că nu te-ai cerut încă în căsătorie! Când te vei hotărî, nu ezita să spui DA, pentru că infidelitatea nu va fi niciodată prilej de scandal la tine-n casă.

Și presupunând, prin absurd, că te-ar tenta o aventură, ești atât de sincer, încât îți vei ghici gândurile înainte să se fi întâmplat ceva!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!