Provocare istorică

Într-o discuţie relaxată cu un amic zilele trecute am încercat să văd lucrurile într-o lumină pozitivă, lucrurile din jurul nostru care ar merita atenţia noastră într-un mod deosebit. Ar cam fi vremea să ne amintim de lucrurile mişto sau cel puţin interesante, parcă prea trăim într-un munte de nevoi şi neîmpliniri. Nu trebuie neaparat să fie ceva fantastic, nu sîntem la OTV, dar trebuie să fie ceva de efect, ceva care nu întîlneşti în fiecare zi, ceva-ul care scoate din tine un sincer „na, am trăit şi chestia asta!„. Şi uite-aşa s-a născut următoarea idee.

Este mai mult decît clar şi limpede faptul că trăim în vremuri şi în ţara care ne macină nervii şi fiinţa. Faptul că ne întîlnim cu prietenii pentru cîteva ceasuri şi nu ne mai relaxează ca altădată, inevitabil unul din subiectele de discuţii este criza, locul de muncă, salariul, bugetarii, Băsescu, Udrea, plata întreţinerii, a taxelor noi şi a impozitelor vechi, nu-i de bine. Un carusel de teme scîrboase care pot schimba chiar şi gustul berii dacă nu eşti foarte atent la doza de patimă pe care o introbagi în discuţia respectivă. Miraculos de adevărat eu am găsit o latură dacă nu frumoasă cel puţin interesantă a celor ce mi se întîmplă.

Trăiesc cu impresia că sîntem o generaţie de oameni privilegiaţi. E posibil să fie doar o impresie şi istoria să mi-o potolească dar… Dacă te uiţi puţintel înapoi ai să descoperi cît de plină a fost viaţa ta pînă acum. Nu cred să existe o generaţie mai bogată în evenimente decît generaţia noastră. Iată o listă făcută de mine şi care rămîne deschisă:

  • anii 60-70 se naşte una dintre cele mai mari mişcări mondiale ce îşi lasă amprenta chiar pînă în zilele noastre – Flower power. Nu ştiu exact ce influenţe aduce în românia dar e un curent despre care se discută şi astăzi;
  • anii 70 sînt marcaţi de cutremurul devastator din ’77. Un dezastru de unde populaţia a trebuit să-şi reinventeze ideea de construcţii;
  • Anii ’80 sînt anii în care am început să cunoaştem foamea impusă de un guvern. Dacă pînă atunci numai natura ne putea silui să trăim în foamete, acei ani ne-au dovedit că omul poate face foarte puţin bine dar  cu o uşurinţă fantastică poate face tot răul din lume;
  • Am fost martori şi participanţi activi la o revoluţie. Nu e chiar de colea să prinzi într-o aşa scurtă viaţă un asemenea eveniment cu aşa semnificaţie;
  • Am fost cam ultimii de pe globul civilizat care ne-am ucis un preşedinte prin execuţie. Probabil ura ancestrală pe care o trăiaţi în acele momente s-a mai diluat dar vă aduc aminte că oricare dintre noi ar fi fost acolo ar fi tras fără să clipească şi fără regret. Din nefericire mulţi dintre noi nici astăzi nu şi-au dat seama că nu am omorît pe cine trebuia;
  • Au urmat ani de speranţe ce-i drept spulberate de o clasă politică prinsă cu chiloţii în vine dar care a fost taxată de studenţi şi de mineri. Acele revolte nu au cum să treacă prin indiferenţa ta pentru că dacă stai bine şi te gîndeşti au fost singurele momente în care populaţia s-a revoltat. Şi-atît!
  • Am prins atentatele de la 11 septembrie. Am să-mi ridic în cap pe mulţi dintre voi dar trebuie să spun chestia asta ca să nu mă ascund după deget: personal dau dreptate atentatorilor. Iar instituţiile implicate parcă şi ele dau dreptate acelor oameni disperaţi care se îmbracă în dinamită. Faptul că marii creatori de panică şi teroare nu sînt nici astăzi prinşi e semn că cineva pe undeva minte;
  • Sîntem contemporani cu căderea unui alt mare dictator: Sadam Husein;
  • Sîntem martorii unei crize economice mondiale;
  • Am ascultat pe “viu” muzica lui Michael Jachson;
  • Am fost martorii unei mari uniuni internaţionale, Uniunea Europeană;
  • Am auzit despre tsunami şi am înţeles puterea lui;
  • Am auzit de încălzirea globală, şi chiar dacă specialiştii încă nu ştiu sigur dacă e o încălzire sau o răcire a planetei este clar că se întîmplă ceva cu pămîntul iar noi sîntem martori vii ai acestui fapt;
  • Pe perioada vieţii noastre SIDA este declarată boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie. Şi nici că i s-a dat de cap pînă astăzi;
  • Am fost contemporani cu înscăunarea şi toată domnia Papei Ioan Paul al II-lea în fruntea bisericii catolice;
  • Am prins naşterea şi evoluţia internetului;
  • Am prins implementarea şi dezvoltarea telefoniei mobile;
  • Sîntem şi martori dar şi artizani ai televiziunii comerciale. Trist este că tehnologia ne-a depăşit fluierînd în timp ce noi încă ne căutăm un rost pe lume.

E clar că sînt multe evenimente pe care nu le-am enumerat şi la care am fost martori dar ceea ce vroiam să scot în evidenţă este faptul că într-o perioadă aşa de scurtă cum este viaţa unui om s-au întîmplat toate acestea. Stau prost cu istoria şi de aceea voi apela la ştiinţa celor care au îmbrăţişat această îndeletnicire cu plăcere şi aş vrea să-i întreb dacă mai există o generaţie în istorie care să fi trăit o viaţă atît de activă. Probabil nu sîntem singurii care ne bucurăm de aşa ceva dar parcă înainte de vreme, lucrurile, întîmplările erau mai cuminţi, mai relaxate. De exemplu bunicul meu încă trăieşte, e printre noi şi e un martor viu al unor evenimente precum războaie, foamete, ocupaţii, deportări, canal etc. pe care unii dintre noi nu le-am trăit dar, spre exemplu, criza actuală pe el nu-l atinge ca pe noi. Chiar dacă încă este în viaţă nu înseamnă că trăieşte evenimentele de azi aşa cum o făcea în urmă cu 30-40 de ani.

Aş mai remarca aşa din pură răutate următorul aspect: dacă în domenii precum astrologia, arheologia, electronica, sportul, muzica şi multe altele s-au întîmplat tot felul de descoperiri, invenţii sau reinventări, despre biserică nu se poate spune acest lucru. Biserica a rămas în urmă, rîncedă şi respingătoare preferînd să conducă din umbră ca un tentacul mafiot, administrînd şi investind bugete imense în interese numai de ea ştiute. Nu a mai apărut nici un zeu şi nici un Ioan nu mai propovăduieşte venirea unui alt Hristos. Probabil acesta este semnul că şi biserica s-a săturat să tot inventeze scrieri vechi ori chiar este depăşită moral de inteligenţa umană. Dar mă opresc aici că şi-aşa cred că mi-am făcut cîţiva „prieteni” printre pupătorii de ciolane…

Noi parcă le trăim pe toate cu o sete babiloniană. Ce este cel mai trist este că nimic nu ne mai mulţumeşte, nimic nu ne mai satură acesastă sete. Greşesc?

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

3 comentarii pentru “Provocare istorică”