Popas şi rătăcire

Cea mai aiurea stare este să te-nvârţi bezmetic, având senzaţia de rătăcire, de învârtire-n cerc. Inutilitatea unei asemenea agitaţii e atât de deconcertantă, încât pare preferabil să te-aşezi locului şi să nu faci nimic. Măcar e o irosire pe faţă. O pierdere de vreme asumată.

Diferenţa ar fi că-n agitaţia labirintică mintea-ţi e ocupată cu descifrarea inutilă a traseelor, cu imediatul următorului pas, al următoarei cotituri. Stând locului, ai prilejul să cugeţi puţin la toată polologhia, încercând să dai un sens, o direcţie strării de bezmeticeală. Poţi sparge mental zidurile care te-mpiedică să-naintezi. Poţi stabili, chiar arbitrar, un punct cardinal care să-ţi diferenţieze pasul în direcţia bună de cel în derivă.

Adepţii opţiunii active argumentează că orice greşeală e o lecţie şi că, astfel, înveţi pe parcurs, corectezi din mers, elimini opţiuni neviabile şi capeţi experienţă. Singura obiecţie pe care-o aduc la raţionamentul acesta este că toate astea presupun, totuşi, o oarecare detaşare de ritmul cursei. Un popas reflexiv. O abandonare temporară a păşitului înainte.

De unde-ai putea ştii, bunăoară, dacă pasul te poartă înainte sau îndărăt?

Probabil că, aşa cum mai mereu se dovedeşte adevărat, calea de mijloc e cea mai potrivită. Benefică ar fi o alternanţă de salturi înainte, o acumulare de experienţe (chiar şi-a unor greşeli), cu momente de respiro, de bilanţ, de evaluare.

Fără evaluare, făcând totul din mers, se pune prea presant problema autorităţii. Cineva trebuie să decidă, pe loc, asemenea unui comandant de vas, încotro se-ndreaptă pasul următor, iar asta se face prin silenţierea oricărei alte voci. Argumentele care contrazic porta-vocea oficială se pierd. Direcţia de mers nu este o rezultantă comună, reieşită dintr-un consens, ci doar o impunere de sus. Deriva apare atunci ca un veşnic moment de criză, care sapă la rădăcina autorităţii. Pentru ceilalţi, totul devine o urmare oarbă şi docilă a unei voci. Fără o miză acceptată!

Aşa se ajunge la rătăciri de 40 de ani prin deşert, datorate unuia care nici el nu prea ştie încotro şi de ce, ci doar pe baza vocii unui tufiş în flăcări. Pe care doar el a văzut-o!

Se zice că triburile, aflate-n marşul prin deşert, treceau periodic pe lângă un bătrân care stătea aşezat pe-o piatră. De câte ori zărea coloana apropiindu-se, bătrânul zâmbea hâtru. Dar nu râdea, ci doar îi îmbia pe drumeţi cu apă rece şi le asculta poveştile. Drumeţii osteniţi povesteau, iar el tăcea şi clătina din cap.

De la o vreme, însăşi liderul, frământat de îndoială, nu-şi mai pleca privirile de câte ori îl regăsea pe bătrân pe-aceiaşi piatră. Odată chiar decise (doar era lider!) să se oprească exact în dreptul moşneagului. Stăteau unul lângă altul, fără să-şi spună ceva.

La un moment dat, bătrânul a început să deseneze cu toiagul său nişte linii pe nisipul de la picioarele lor. În tăcere. Fără ca măcar să-l privească pe lider. Liderul, însă, devenise atent, chiar dacă se prefăcea adâncit în gândurile lui. După o vreme, la picioarele lor se întindea o hartă, iar vârful toiagului se sprijinea într-un anume punct, chiar lângă un gup de trei stele, desenat pe nisip.

Tot în tăcere, liderul a dat semnalul de plecare şi-a pornit, ca de obicei, mai departe. Nu şi-a luat rămas bun, nici măcar din priviri. A fost ultima dată când l-au întâlnit pe bătrân. După trei zile de mers, deşertul a prins a se înverzi, iar de pe creasta unei dune ochii miraţi au putut zări Ţara făgăduinţei. Deasupra căii ce ducea spre liman, seara răsărea un grup de trei stele.

Se zice că liderul acela, în înţelepciunea lui, i-a purtat atâta amar de ani prin deşert ca să-i dezbare de mentalitatea de sclavi.

Probabil că-i aşa, pentru că liderul trebuie să aibă întotdeauna dreptate!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply