Pisica neagră

Satul românesc nu este chiar ceea ce credem noi, adică oameni credincioşi, munca cîmpului, animale sănătoase…

Unul din marile ghinioane ale vieţii mele a fost faptul că nu am avut nici o rubedenie apropiată care să locuiască la ţară, să văd şi eu cu ochii mei cum creşte oaia şi capra, cocoşul şi găina, să fac şi eu diferenţa clară între raţă şi gîscă sau pătrunjel, leuştean şi mărar. Tîrziu, în adolescenţă, am aflat ce „gust” are apa de rîu sau de fîntînă ori ce răcoroasă e umbra de nuc sau că, orice vreme ar fi afară, praful de la ţară nu se ridică precum cel de la oraş. Sînt multe amănunte ca acestea care povestite dau un farmec aparte vieţii satului, de aceea toate poveştile lui Creangă te îndeamnă ca măcar din curiozitate să asculţi pupăza sau mierla, să mergi la scăldat ori să furi vo două mere…

Poveşti, din păcate doar poveşti!

Casa veche

Am vizitat, zilele trecute, nişte rubedenii din parte soţiei, oameni de mare ispravă, cu gospodării mari, frumoase şi totodată grele. Şi cînd spun gospodării mari mă refer la case, grădini, pămînturi, maşini, utilaje, tractoare dar şi la copii mulţi, nepoţi şi mai mulţi. Din păcate, am găsit aici atîta dezbinare, încrîncenare, ură şi-o dorinţă nesătulă de răzbunare cum nu am crezut niciodată că pot găsi în sufletele unor oameni care se cred şi se simt credincioşi… Satul românesc este un teritoriu cu mari probleme de comunicare, inteligenţa se pare că ocoleşte această zonă de foarte mulţi ani iar tot de atîta timp comuniunea nu mai face parte din relaţiile fraţi, vecini, prieteni, cunoscuţi, apropiaţi.

Bărbaţii au porniri parcă din ce în ce mai atroce, violenţa fiind singura formă de afirmare şi integrare în societate. Iar starea de ebrietate, alcoolul de foarte proastă calitate consumat în cantităţi uriaşe chiar şi în toiul zilei, sub soarele arzător, evaporă orice formă de omenie, înţelegere şi stîrneşte imaginaţia scurtă dar violentă a animalului numit pe nedrept „ţăran”… Femeia???  O subunitate de măsură, un loc de descărcare a furiei… Faţa care acceptă pumni şi picioare la propriu pentru că aşa vrea… Dumnezeu! Aşa trebuie! Acesta este rostul, menirea ei. Am început să cred că feţele îmbătrînite înainte de vreme ale femeilor de la ţară nu sînt nicidecum brăzdate de soare, vînt, ploi, pămînt… natura nu ar face aşa ceva!

În această scurtă vizită am început să înţeleg şi să accept legile Uniunii Europene privind sacrificarea animalelor, sîntem prea violenţi, sadici şi dornici de sînge… Dorinţa de nestăvilit şi putinţa de a asculta răgetul disperat, de a privi în ochii animalului sacrificat denotă înclinaţiile criminale ale omului de la ţară. Legea UE ni s-a părut o lege nedreaptă dar cîtă îndreptare ar fi adus ea…

Aş vrea să mai cred în poveştile lui Creangă dar aşa cum ne mint guvernele în legătură cu „prima casă”, „salariul minim”, „credite de nevoi personale”, „autostrăzi” etc. aşa cred că ne mint aceste poveşti care nu au nici o legătură cu realitatea. Şi dacă în vremuri tulburi, cînd oamenii ar trebui să fie uniţi, noi sîntem dezbinaţi chiar de propriile noastre minţi sărace atunci nu mai cred într-o revenire, o îndreptare. Puterea ar trebui să vină din noi iar în noi nu mai e nimic de valoare. Sîntem prea trişti şi prea săraci în suflete!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

5 comentarii pentru “Pisica neagră”