Pîine fără pîine

Fiind un mare consumator de pîine am trăit tot timpul cu ideea că românii ocupă un loc fruntaş în topul celor care servesc aşa ceva. Îmi aduc aminte de vremurile în care pîinea era raţionalizată, timpuri în care porţia pe cap de mîncău era parcă jumătate de pîine/zi. Dar astea sînt deja amintiri, despre altceva vroiam eu să vorbesc.

Pentru că tot sînt eu un admirator al Germaniei am fost plăcut surprins să aflu că această ţară produce cam 300 de feluri de pîine. În general reţeta de pîine este una simplă şi accesibilă tuturor: apă, făină, drojdie şi sare. Făina de grîu poate fi înlocuită cu alte cereale cum ar fi  secară, orz, secară albă, ovăz, sorg, porumb sau orez. Iar nemţii le folosesc pe toate pentru că aşa vor muşchii lor, de-aia! 🙂 Repet, reţeta este una şi bună dar ceea ce face ca pîinile să difere este doar mîna dibace a maestrului din faţa cuptorului şi manipularea timpului de creştere, tehnicile de frămîntare, cuptoarele care pot fi de felurite feluri.

Am avut curiozitatea să-mi arunc o privire peste ambalajul unei pîini româneşti iar ingredientele folosite sînt următoarele: făină, premix de secară, apa, drojdie, gluten, sare iodată, emulgator, aminoacid, enzime, conservant, acid lactic. Şi sînt convins că au uitat de păr, praf, resturi şi gunoaie rătăcite.

Nu pot să uit vorba de duh a românului: fie pîinea cît de rea… Acum pot să înţeleg de ce nu mai este raţionalizată pîinea, pentru că nu se mai face!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

8 Responses to “Pîine fără pîine”