Păsări călătoare ©

Am fugit amândoi de adevăr
când ploua cu absurd dinspre mare,
Dou
ă umbre muşcând dintr-un măr
aşteptam s
ă treacă păsări călătoare;

Mai apoi, căutându-ne mal,
d
oi copii, supăraţi cât o lume,
Am trimis c
ătre Viaţă, egal,
s
emnu’ acela, cu rele şi bune;

Ce mireasă furată e marea,
Pe ce insule reci ne-a l
ăsat,
S
-aşezăm fiecare întrebarea
ca şi când
o punea celălalt;

Azi, desculţi prin atâtea contraste,
cu o fric
ă grozavă de ieri,
Câte ceruri s
ă fie ale noastre,
Câte p
ăsări să fie pe cer?

Doar că ele există mereu
şi se-ntorc ca şi cum ar fi Soare,
Între viaţa asta şi Dumnezeu
noi suntem iubito,
păsări călătoare

  • Fotografia ce însoţeşte acest post în prima pagină este de aici.


Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply