Păienjeniş

Încercând să-mi verific schelăria concluziilor la care-am ajuns până acum, mi-o zgâlţâi în dezbateri. Probabil sunt încă un naiv care-şi imaginează c-ar putea ieşi ceva constructiv din dezbatere şi că asta e o cale de aglutinare a celor care gândesc la fel. Logica spune c-o nuia alăturată altei nuiele formează, încet-încet, un mănunchi care nu mai poate fi rupt la fel de uşor şi s-ar ajunge, la un moment dat, la o masă critică de la care să se constituie nucleul sănătos care să mişte lumea.

După cum am recunoscut, sunt un naiv.

Constat că lumea e atât de cramponată în convingeri, prejudecăţi şi obişnuinţă încât, aparent, nimic n-o mai poate clinti. Conservatorismul este şi contagios şi m-am trezit coagulând într-o opoziţie ad-hocă interlocutori care au puncte foarte divergente despre lume, dar care se regăsesc în larga alianţă a celor care-ar dori ca nimic să nu se schimbe.

Sigur, la nivel declarativ, toţi sunt reformişti, liberali, deschişi spre nou şi plini de bune-intenţii, dar, luaţi la bani mărunţi, extrem de mulţi sunt de fapt ultra-conservatori care sar ca arşi atunci când adevăratele fibre ale lumii sunt atinse. Viziunea lor despre rezolvarea problemelor lumii e cantonată în cadrul unor societăţi de binefacere care se întrunesc în serate elegante, în locuri selecte, zâmbesc binevoitor şi dau, ca supremă izbăvire, un cec din care plozii şi flămânzii lumii a treia se aleg cu un bol de orez.

Inutil să spunem că viziunea aceasta „umanitară” se încheie cu lumea elegantă urcându-se în maşini elegante, întorcându-se la vilele lor elegante, iar a doua zi mergând în elegante sedii de firme care deţin fabrici în lumea a treia, unde flămânzii respectivi trudesc pe câţiva gologani.

La sfârşitul lungului program de lucru, li se ţine o predică şi li se înmânează bolul de orez şi icoana binefăcătorului care nu-l va privi niciodată-n ochi pe el, cel nenumit, din lumea aceea.

E oarecum normal ca domnii aceia eleganţi să strâmbe din nas la orice altă idee şi să-l privească ca pe-un zănatic pe cel care ţine morţiş să scormone mai tare.

Ce-i de scormonit? Flămândul e flămând, fiindcă e leneş şi binele îi trebuie administrat cu biciul disciplinei. La urma-urmei, fabrica aceea se cheamă investiţie străină şi creează locuri de muncă, dă lefuri şi plăteşte impozite din care liderii locali să-şi învârtă şi ei de-o afacere şi să-şi cocoaţe rubedeniile prin posturi administrative. Ei, cei eleganţi, sunt adevăraţi binefăcători! Başca ajutorul umanitar!

Poate c-am exagerat cu modelul simplificat al lumii şi iar risc să fiu etichetat de frustrat deprimat, demn de milă/silă, dar am vrut să subliniez tăria convingerilor pe care pluteşte lumea. Ţesătura acestora e atât de deasă, încât prinde totul ca-ntr-o plasă de păianjen în care poţi doar să te complaci sau să te zbaţi, dar din care nu poţi scăpa, chiar dacă, declarativ, toată lumea este de acord că ceva trebuie făcut.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Păienjeniş”