Păduchi

S-o fi ofticat Băse că Regele „a trădat” semnând abdicarea în 1947. Ar fi preferat probabil ca Maiestatea Sa să se fi îmbăţoşat miticeşte atunci, sub pistolul lui Vîşinski. După ce-a avut curajul grevei regale timp de opt luni, după ce i-a sfidat pe ocupanţi revenind în ţară în noiembrie 1947 de la nunta principesei Elisabeta a Angliei (actuala regină), abandonat de aliaţii occidentali şi pus în faţa şantajului executării a 1.000 de studenţi arestaţi de comunişti pentru că manifestaseră în favoarea regelui, a semnat abdicarea, părăsind ţara sub escortă.

A făcut asta, păstrând viu un simbol. Păstrând o speranţă. Inclusiv astăzi, Regele are o statură morală şi principială care nu se potriveşte vremurilor profitului şi machiavelicului. Lumea de azi încă trăieşte sub umbra lui Stalin şi-a altora ca el, pentru care un glonţ sau un gologan cântăreşte mai mult decât orice principiu.

Ar fi preferat Băse ca atunci Regele să fi ales glonţul, dispărând în istorie şi uitare, alături de atâţia alţii. I-ar fi fost mai comod şi n-ar mai fi avut spaima unei permanente comparaţii cu un colos moral care se încăpăţânează să trăiască printre noi, dovedind lumii că se poate trăi şi drept, senin şi curat.

Da, el, Băse, se simte trădat. Statura regelui îi blochează lui şi clonelor sale accesul în istorie.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 Responses to “Păduchi”