Odată din niciodată ©
14 noiembrie 2011 
7 Comentarii
- Prostule, tu tânjeşti zi şi noapte după mine, aşa-i?
Prostului îi luase foc sângele. Dar îi luase Dumnezeu şi minţile şi vorba.
Fata-i zâmbea viclean, amestecându-se în sinea lui cu trupul, cu ochii, cu buzele şi mai ales cu ţâţele. Afurisitele ziceau ceva neauzit.
- Miros eu cumva a poamă de mă vrei, ai?
Prostul crăpase deja, de-atâta prostie! Îşi întorcea spre ea bărbia turtită şi-n cap un altceva, periculos, îl umplea de idei arzătoare…
- ‘ te-n cur de boşorog! Cu ce bre, cu ce?, şi râsul carnivor al fetei se bâţâi prin căuşul palmei, încoace şi-ncolo. Încolo şi-ncoace.
Moşul împinse pe gât o ţuică putredă şi-şi târî piciorul afară din crucea văzduhului. Fugea pe săturate de frica trecerii spre Dincolo. Şi se scăpa pe el de fiecare dată.
Curând, vremurile aveau să nu i se mai sprijine în oase.
Iada asta-i ieşise-n cale dintr-o cusătură tânără şi roşie de mac. I-ar fi dat puţa pe coji de nucă. Piersica aia mică avea multă bucurie-n ea şi mocneau acolo toate viciile pământului.
Ce dacă timpul e bătrân? Nebunia trebuie să fie tânără…
Fata-l ştia surd-bocnă aşa că i se strecură ca o apă de munte, codană, printre picioare şi-l apucă de fudulii.
- Blagosloveşte Doamne copaia de ouă şi ia-mi-o din cale să nu mă mai împiediiiic!!
Bătrânul, ca un tâmp respectabil, încremenise cu cele două fântâni de apă clocită la ochi.
Zgâtia tăiată-n ambră îl juca de mătărângă şi rânjea şi-l ameţea, pricepându-se de minune să-i scrântească mlaştina scorojită din nădragi.
Deodată, prostu’ ieşi din uluială cu mâna dreaptă.
Cu stânga de hultan poposi în cântătoarea fetei, oprindu-i suguşat fâlfâirea de buze. Ţăranii, înmârlăniţi de fericire, lăsară dracu’ cârciuma şi porniseră pe vine, de jur-împrejur, prinsorile.
- Gâţii ei de ploadă! Să-i fie cu-nvăţătură de minte! Haida moşule, înham-o la calu’ lu’ matale, în genunchi cu putoarea!!!
Moşu’ rămase cu gura căscată.
Fata ţipa bolborosit, ca şi cum ar fi avut tot capu’ sub apă. Dar setea lui se dovedi până la urmă o amintire mai puternică.
Avea în faţă o femeie-cascadă pe care voia s-o bea proaspătă.
I-a sfâşiat bluza cu gingiile şi l-a durut al naibii de tare! Din subţiorile fragede şi-ncăpşunate scăpase miros de iasomie. Frica îşi micţiona avântul mai jos.
Sânii crescuseră mari şi picurau untdelemn fierbinte, pe burtă.
Prostu’ i-a apucat hapsân, să-i ducă la gură. Îngerii fetei, ordonaţi descrescător, începură să cadă din cer. Pleoşc!, fleoşc!, bhea!
Dar zbenguiala se terminase deja.
Moşul scuipă între sfârcuri şi dădu brânci de lehamite. Gura satului rămase holbată.
Ceru’ o ţuică, mai mult aşa… ca să-şi verse nădufu’ după douăzeci de ani de muţenie.
- Cetania mamii ei de curvă! C-avea ţâţele pline numa’ cu muşcături…!
Am citit de câteva ori povestea ta. Nici nu am îndrăznit să-ţi las vreun feedback din teama de a nu scrie ceva nepotrivit.
Mi-a plăcut povestea ta prin uimirea care m-a atins, prin scena care ai creat-o în ritm crescendo şi prin surpriza de final. Deşi pare incredibilă este totuşi extraordinar de realist scrisă.
Şi recunosc, fac de multe ori greşeala, atunci când te citesc, să dau o explicaţie modului tău de a scrie, o explicaţie existenţei personajelor tale. Trebuie luate aşa cum sunt fiindcă, în fond şi la urma urmei, toate sunt teribil de plauzibile.
O poveste fara de sfarsit e in incercarea de-a trai! Sunt multe stari sufletesti acolo si povestea mea inca isi asteapta eroii sa le traiasca.
Cum spuneam,un cititor incitat la dialog face cat o mie de vorbe frumoase.
Anumite descrieri ma furnica:)
“Piersica aia mică avea multă bucurie-n ea şi mocneau acolo toate viciile pământului.
Ce dacă timpul e bătrân? Nebunia trebuie să fie tânără…”
Partea asta la maxim.
1 pentru fructul ala esential si 2 pentru exprimarea cu privire la timp. E crud de reala. Oare avem timp sa fim suficient de nebuni cat suntem tineri?
Avem.Dar stim sa fim tineri numai la batranete….
Iulia,multumesc.
De ce vorbesti tu asa de adevarat de trist?
La batranete iti dai seama ce ai pierdut in viata, cat timp ai ratacit aiurea (poate).
Eu deja mi-am dat seama ce imi doresc de la viata asta scurta.
In povestea ta ma surprinde “prostul”, care nu ramane asa pana la final.
Ma bucur ca ti-ai dat seama cu surprindere…