O naţie depresivă

Citesc că Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) face public un studiu conform căruia 80% dintre români sunt nemulţumiţi de calitatea vieţii, acesta fiind cel mai înalt nivel din 34 de state din Europa şi Asia Centrală. Până şi managerii străini abia aterizaţi în România se plâng că pesimismul se vede cu ochiul liber şi că le scade productivitatea angajaţilor. Toţi angajează psihologi care să-i „stimuleze” pe depresivi să vadă viaţa ceva mai în roz.

Asta îmi aduce aminte de-un desen animat în care un doctor ce avea în faţă un personaj deprimat încerca să-i ridice acestuia colţurile gurii, cu degetele. Pe chipul acelui personaj apărea un zâmbet forţat, care nu se potrivea deloc cu privirea lui. Zâmbetul adăsta acolo preţ de-o clipă, apoi, sub privirea consternată a doctorului, colţurile gurii cădeau înapoi, recompunând figura înnegurată de la început.

Autorul articolului se tot întreabă şi se socoate ce-ar trebui făcut ca românul să iasă din oala cu melancolie. Comentatorii profesionişti ai articolelor de acest gen sar cu sugestii gen: „Să se dea salarii decente şi dispare pesimismul!” sau ”Cum să nu fii deprimat când nu ai bani de o ciocolată pentru copil, nu ai bani să îl dai la o grădiniţă!”. Banii, banii, banii! Banii sunt leacul preferat al românilor. Ne-acoperim cu bani şi să vezi ce naţiune plesnind de fericire vom fi!

Atrag atenţia că starea de fericire e prin definiţie tranzitorie şi se obţine prin raportarea la ceilalţi din jurul tău. Într-un sat de miliardari, cel care are abia 0,9 miliarde va fi nefericit şi bârfit pe la colţuri. „Săracu’, nu şi-a mai schimbat iahtul de acu doi ani şi nevastă-sa umblă cu-aceleaşi diamante din toamna trecută! Vai de capu’ lor de sărăntoci!”, iar copiii lui vor fi depresivi şi nu vor ieşi din casă de ruşine că au modelul demodat de Ferrari.

Banii sunt ca un drog. Fericirea cumpărată cu ei este temporară şi doza trebuie mărită constant ca să simţi aceiaşi senzaţie. De aceea e obsedată lumea de „creştere”, de procente, de topuri…

Vorbim de milioane, apoi de miliarde, apoi de trilioane…

Când eram mic, aveam patru cărţi de poveşti care fuseseră şi ale tatălui meu şi pe care bunica ni le dădea, mie şi fratelui meu, abia duminica. Vineri ne dădea un leu cu care cumpăram 14 caramele. Dacă vânzătorul ne dădea doar 13, ne trimetea înapoi. În fiecare zi pe la prânz, primeam câte o caramelă, iar punguţa ţinea o săptămână încheiată. Credeţi că eram nişte copii depresivi? Pe baza poveştilor citite însăilam noi singuri, cu imaginaţia noastră, alte poveşti şi inventam zilnic jocuri. Azi eram exploratori în jungla din grădina din spatele casei, mâine eram piraţi care căutau o comoară de-a lungul gârlei ce trecea prin sat, sau jucam pac-pac cu băieţii de pe stradă.

Fericirea nu ţine de bani decât dacă dezvolţi o fixaţie pentru asta. Să asculţi o muzică, să stai la taclale cu un amic sau să citeşti o carte şi să visezi cu ochii deschişi nu costă nimic. Fericirea e o chestie de suflet, nu de buzunar! Ori depresia mioritică vine de la golul din suflet, nu de la cel din portofel!

Am uitat să ne bucurăm împreună şi să apreciem frumosul şi prietenii care ne înconjoară zilnic. În loc de-o ciocolată, ne putem juca împreună cu copiii. Le putem spune o poveste. Îi putem învăţa să viseze.

Evident, aşa cum am spus, totul depinde de comparaţii, iar lumea din jur ne arată pe toate ecranele şi ne şopteşte pe toate undele că rostul nostru este să facem bani. Cât mai mulţi bani! Ai bani? Atunci pune mâna şi adună şi mai mulţi bani! Într-un atare mediu, un copil va prelua aceleaşi valori şi, pentru că nu va reuşi să atingă beatitudinea şi statusul feţelor surâzătoare de pe ecranele din jurul lui, va fi predestinat depresiei.

Civilizaţia asta a aruncat aproape orice alte valori şi nu mai ai altă soluţie decât să apleci urechea la sfaturi gen „gândeşte pozitiv”. Adică, ia-ţi singur colţurile gurii cu degetele şi ridică-le într-un rictus. Atunci lumea va crede că eşti fericit şi te va invidia. Vezi? Se poate!

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “O naţie depresivă”