Numele meu este Daniel. Bogdan Daniel

Și dacă ar fi să respectăm litera cărții de identitate (mare jmecherie și asta!) numele meu este Bogdan Daniel Ionuț.

Mă prezint Daniel Bogdan. Mama e fericită că am un nume de sfînt mai cunoscut (Ionuț) iar ciocoflenderii muiști își aduc aminte odată pe an că trebuie să le dau de băut. Fiecare cu ce-l doare!

Un amic, într-un moment de sinceritate, a prins curaj și mi-a destăinuit că numele meu (Daniel) i se pare a fi un diminutiv și că-i este oarecum să mă strige pe nume. M-am agățat de momentul de sinceritate și i-am răspun direct în doar două vorbe.

Probabil o să vi să pară exagerat dar multe din firele albe de păr care pun stăpînire pe tîmplele mele (cîtă poezie în această frază!) i se pot atribui acestei… etichete: Bogdan Daniel Ionuț.

Inveitabil, la fiecare ghișeu unde am treabă și slavă cerului am cam avut treabă pe la gheșeie, cînd mi se cere numele și răspund Bogdan… apar controverse de genul:

– Am întrebat cum vă numiți!
– Și eu am răspuns: Bogdan.
– La numele de familie mă refeream.
– Și eu am zis Bogdan! Trebuie să desenez?

Acum sincer, recunosc că acesta este un nume comun, de rahat dar… sincer trebuie să mă jur pe mama că ăsta-i numele meu?

Dar apogeul a fost trăit la examenul pentru permisul auto. Nu știu cîte întrebări și-au găsit răspunsul sub presiunea pixului meu dar știu sigur că examenul a fost picat pentru că, în colțul în care trebuia să-mi trec numele, am semnat Bogdan Daniel și nu cu numele din buletin! Acesta a fost momentul în care am jurat că nici un copil născut din mine nu va avea povara celui de-al treilea nume. Din experiență proprie trebuie să declar că acesta este doar un moft al părinților, un moft ce va afecta cam… o viață întreagă copilul. Noi nu sîntem prinți sau prințese, numele nu este un titlu nobiliar, nu e o avere, e strict o etichetă, un cod după care te recunoaște primarul cînd îți ia banii de taxe, medicul cînd îți recomandă antibiotice sau popa cînd te pomenește și…  doar atît!

De curînd am purtat o discuție pe Facebook, într-un grup de prieteni care promovează valorile Gălățene, cu un amic care semnează sub pseodonim dar pe care nu l-am recunoscut. De altfel un suporter mai vechi al lui Cristian Oprea. Se pare că mă cunoaște destul de bine și că îl cunosc destul de bine. Mi-a spus că aș fi fost oarecum intimidat, înhibat dacă discuția s-ar fi purtat cu numele pe masă și poate dialogul noastru nu ar fi scos la iveală argumentele folosite, libertatea de exprimare ar fi fost hăcuită de cenzură. Și cred că are dreptate! Online-ul este o experiență paralelă, un loc în care putem să fim noi dar… mai altfel. Uneori mai curajoși și mai eroi, alteori mai sexi (madăr facăr), alteori mai specialiști…

Orșîcum, toate astea lasă impresia că uneori e bine să te recomanzi cu numele din buletin iar alteori e bine să fii personajul pe care-l visezi din copilărie. Acuș să-mi fie iertată ieșirea, chiar dacă am stat de vorbă chiar cu patronul ce tocmai ma angajat, dar sincer, cred că am fost politicos, elegant, amabil, galant (dacă e vorba de o femeie) și… tot așa! Dacă eu am răzbătut și am avut curajul să-mi spun punctul de vedere sincer și onest semnînd cu propriul nume care ar fi piedica să discutăm de la egal la egal?

PS – dacă e o problemă mă sacrific și accept o bere ca să discutăm face to face! 🙂

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

4 Responses to “Numele meu este Daniel. Bogdan Daniel”