Ni se duc dracu miturile ©

1Românul trăiește întotdeauna în așteptarea unei făpturi angelice/divine care să vină la el, să intre și să comită o minune.

Dacă sună cineva, apar toți vecinii și el iese imediat în deschizătură să nu-și piardă speranțele mult prea mari. Când descuie însă, a sunat ca de obicei, alături…

De pildă azi. Sună dis-de-dimineață. Românul își ia în grabă mare ceva pe el, deschide și stă în curent. Are noroc. Afară e cineva care-l întreabă dacă nu chiar el e ăla de vrea să-nceapă imediat o carieră în afaceri. Altul ar fi trântit câțiva dumnezei și cristoși în ușă, el nu. Românul e politicos și răspunde imprudentpoate. Ba chiar își dă pe față intenția să rostogolească o discuție. Se clatină încoace și încolo ca o umbră imaterială și dacă nu-l susține nicio rațiune, balele-i cad până la pământ.

Nu îl susține nicio rațiune pe el!

Plin de râvnă se și repede să înhațe cu gura ce i se dă. Orice.

Ce îl oprește să pună capăt acestor lucruri, să se scufunde în liniștea productivă a unei idei proprii, să fie atent la grămada de gunoi din dreapta și la mustul de balegă din stânga? E într-adevăr o desfătare chiar atât de mare să manufacturezi căcatul altora?

Românul s-a născut poet, dar azi nu e mai mult decât un imitator al lumilor de animale. Un tip cu înfățișare de om mărginit, într-un costum uzat, uneori chiar mai uzat decât fața lui. Și care se suportă.

El își închipuie viața ca pe o picoliță care-l întreabă ce-și dorește la grătarul cu cârnăciori: muștar sau castraveți murați? Ori salată de varză? Așa își îngrămădește el posibilitățile, cuvintele mari – pe grătar.

Când îl scoți din școală, din cauza indolenței și neînsemnatei sale strădanii de-a deveni, el se și slobozește în șopronul european (care a fost plin de fân, da’ nu mai e).  Stai mă române, sărace! Mai respiră și tu!

2Știu, o să mi se arate că la noi nu se face abstracție de individ, că nu e un buldozer aici care trece peste toți tinerii și-i nivelează. Că ei învață să fie luptători și dacă va fi vreodată nevoie să poată să ia o carte (nu de joc) în mână și să-și apere țara… De fapt, acești tineri români se pregătesc azi, aici, pentru ca mâine să spună copiilor lor: asta nu e țara mea!

Un cabotin este românul. Se atinge mult cu mâna și se dorește a fi. Și colo și dincolo. Nu-l crezi dur. Mai degrabă inspirat din el însuși. Populăros. Reclamagiu și solicitat la reclame. Șocant în declarații, nu cu ghioaga sau paloșul ci cu pumnalul înfipt pe la spate. Naiv și încrezător, ca atâția concetățeni, el are depusă mereu o cerere la STAT, cerere la care așteaptă plin de speranță să i se răspundă.

Se întâmplă însă, că de ani de zile primește același răspuns

I-au căzut și tablele de pe acoperișul cârpit de înaintași, i s-au făcut praf toți pereții dar el ciocnește un pahar de vin cu familia și suportă cu stoicism comanda ignore! Și-l ia de foarte de jos când vede că pe-afară scrie minister și înăuntru totul e maxi…

Ce vrea românul?

Vrea ceva legat de problema filozofică a opțiunii în cazul unor șanse egale. Tolerează vrăbioiul care-i ciugulește și bobul de zăbavă dar ce-i mai invidiază cuibul! E snob din cap până-n picioare și din buzunar îi iese sfidător un canci.

Când își pune în mișcare întreaga mașinărie ruginită și amorțită a instituțiilor strică totul cât ai clipi și din exces de zel distruge chiar și-acolo unde încă nu se stricase nimic.

Se ia prea în serios, se apreciază și țipă în toată maedia că e cineva în lumea asta, că are o inimă de român, că e român și român vrea să moară.

Bolnav de veselie la fel ca toți ceilalți săraci!

Și cum altfel să se trateze decât la grămadă? Ce așa multe bucurii are să-i ofere lui viața? Credeți că românul e doar vesel? Sfâșietor de vesel! Toate astea nu-s decât haz de necaz. Și de teamă. I-e teamă ca inima lui de român să nu fie aruncată la ghenă. Ce-o să facă el atunci? O să bocească lângă lada de gunoi a Europei: ce fac greierii cu iarba? / o fumează, dă-i la naiba! / și-apoi umblă trubadur / ca românii rupți în c….

3Deoarece viața lui pare compusă din asemenea melancolii-violet, ce-ar fi dacă și Mama Dracului ar juca un rol adecvat?

Cândva o personalitate respectabilă, acreditată de nenumărate luări de poziție deasupra obiectelor de uz casnic (mătură, felezoaie, leasă, cociorvă, târn), cu aport la îmbogățirea patrimoniului culturii naționale, Mama Dracului a ajuns azi o mârlancă. O belea, care ține loc de sanchi  la TV.

Ce științe oculte de la strămoși îndepărtați să mai știe ea?

Românul o vede în chip de taxatoare care l-a prins pe el fără bilet în tramvai. Mama Dracului să degenereze într-o caricatură? Păi cum să nu plece atunci românul din această lume departe, departe de-o țară cu intrare numai prin spate!

El gata, își ia avânt și sare dincolo. Sau ar trebui să rămână?? Nu tuturor le merge chiar așa de rău….

Și tartorița asta bătrână! Unde-s fantasticele și multiplele ei ascunzișuri, sutele și miile de șiretlicuri și deghizări, de ce nu mai e un demon al răzbunării care să-nchidă și ultima verigă a lanțului mitic, românesc?

Cred că românul n-ar putea suporta ca și Mama Dracului să-i procure o deziluzie

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

5 Responses to “Ni se duc dracu miturile ©”