Net-ul nostru cel de toate zilele

Cad din ce în ce mai des pe gânduri. Ştiu, sunt unul din acei nebuni care încearcă să dibuie un sens acolo unde probabil nu-i nici unul. Un om aplecat peste buza cazanului lumii în care fermentează forţe oarbe într-o vâltoare fără noimă, poate trece drept filozof doar dacă tace. Tace, clătinând gânditor din cap. Altfel, e doar un smintit care-şi iroseşte firele de nisip din dotarea clepsidrei proprii. Sunt multe lucruri mult mai bune de făcut, în loc. Dragoste, spre exemplu. Sau să te-mbeţi. Sau s-asculţi muzică bună (recomand The Color Spectrum al celor de la The Deer Hunter, că pentru noul album Blue October mai este de aşteptat până pe 16 august).

Citeam într-o carte (The Logic of Human Destiny – Robert Wright) (după cum se poate constata, nu sunt singurul filozof smintit de pe marginea cazanului), că totul poate fi înţeles foarte uşor dacă este redus la impulsurile umane de bază şi la relaţiile dintre oameni. Forţa primordială din spatele societăţilor umane ar fi nevoia individului de statut social. Asta ne mână! Asta ne mănâncă! Asta ne-a măcinat dintotdeauna!

Cică ne naştem toţi cam la fel. Depinde doar de conjunctura în care creştem şi de ocaziile pe care le-avem în viaţă. Orice om va încerca să-şi întindă cât mai mult plapuma şi doar reacţia şi interacţiunea celorlalţi stabileşte limitele. Fără astfel de oprelişti, apare Stalin, Hitler sau alţii asemenea. Sigur că totul mai depinde şi de abilităţile fiecăruia, dar sămânţa există sădită în oricare om.

Cartea dă ca exemplu relaţiile dintre politicieni şi alegători. Dacă vă imaginaţi că politicienii de pretutindeni sunt animaţi de idealuri înalte şi altruism, think again! Istoria demonstrează, iar şi iar, că totul este determinat de reacţia societăţii la abuzurile politicului. Acolo unde reacţia supuşilor este slabă, se va instaura corupţia şi despotismul. Ca la aritmetică, 1 + 1 = 2, adică politician + apatie = abuz şi dictatură. Păi să nu înjuri una bună?!

Cică cea mai bună metodă de reacţie este comunicarea, iar Internetul ar face o revoluţie în domeniu. Ar fi pentru prima dată când voci din popor pot deveni publice, iar lumea se poate coagula în jurul unor idei. Expunerea faptelor, accesul la informaţie şi coordonarea unor acţiuni de protest sunt mult facilitate. Pe Net, cei care gândesc la fel se pot găsi şi acţiona împreună mult mai uşor. Vezi cazul particular al primăverii arabe.

De aceea Wikileaks este inamicul public numărul unu şi tare mult le-ar place unora să-l bage pe Assange ăla la „terorism informatic”.

Stai aşa! am zis, lăsând cartea deoparte pentru o clipă. Adică, cum ar veni, asta facem noi de fapt pe Net şi pe bloguri. Nu pierdem vremea degeaba! Nu urlăm în pustiu! Ci suntem gardienii cetăţii. Iar condeiul (mă rog, tastatura) a devenit cea mai eficientă armă pe care-o putem folosi. Şi, dacă poţi, atunci musai înseamnă că ai şi o răspundere acolo să şi faci! Poţi să-ţi bagi toiagul tău de filozof în oală şi să-nvârţi mai cum ţi se pare c-ar fi mai bine. Îl bagi în roţile unora care-o iau cam prea la vale. Toiag lângă toiag, există, totuşi, o speranţă. Bătălia este în plină desfăşurare.

Gardian al cetăţii! Nici nu sună rău! Că tot vorbirăm de statut social.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

8 Responses to “Net-ul nostru cel de toate zilele”