Negul ©

Trăieşte-ţi viaţa fraiere, îmi spunea în fiecare dimineaţă, domnul acela, parcă fără vârstă, un individ zbârcit şi morocănos, programat se pare, să-mi iasă în cale, de cum deschideam uşa. Trăieşte-ţi viaţa că altfel ţi-o trăiesc alţii…

Viaţa mea era urâtă şi grasă. Şi ţinea drept colegi, la locul de muncă, alte vieţi urâte şi grase. Ne transpirau cuvintele când comunicam între noi, ne doream ca pe Dumnezeu, un deodorant tăios şi intransigent să ne culeagă din sudoarea existenţei noastre şi să ne reîmprospăteze incertitudinile. Eram nişte amărâţi de bugetari. Blocaţi în câteva cuşti de sticlă, pe care le numeam pompos birouri.

Tocaţi mărunt de priviri ascuţite, cetăţeneşti, cu gura cât mai jos, acolo, în semicercul decupat pentru introdus documente.

Eram şi eu o tanti de la ghişeu. Dădeam şi eu cu piciorul zilnic şi paranoic în automatul de cafea de pe hol, căutând apoi disperat, invizibila femeie de serviciu, singura posesoare a mult râvnitului fierbător. Şi eu îmi nivelam creierul în solitaire-uri nesfârşite, abulic, din dosul unui carton cu NU DERANJAŢI. SE PROCESEAZĂ ACTE.Şi nu mă zbăteam deloc. Trăiam ca un mut. Respiram ca un mut. Eram atât de viu că mă simţeam mort.

Ai să putrezeşti acolo jos, la ghişeu, şi-ai să mă rogi. O, cum ai să mă mai rogi!, se sufleca la mine cu ocheada jupânului satisfăcut, simpatica mea şefă. Nu mai puteam cu şefa asta a mea!

Când mă aducea în faţa ochilor ei descoperea din inventar un rânjet canibalic.

La pielea încreţită pe os îşi confecţionase un profil peste care dungile groase de ruj nu reuşeau să depună decât hohote de râs. Şi ca orice canibal poftea. La mine…  Mă ţintise dibaci de cum mă angajasem. Pe vremea aceea eram om şi lucram la etaj împreună cu alţi oameni. De fapt insecte, dar între noi aşa, ne mai permiteam să ne spunem oameni. Glume, ce naiba să facem! Eram ca o fructă proaspătă, pusă deasupra într-un coş cu fructe perisate. Să se vândă marfa!

Şi-atunci am văzut pentru prima oară NEGUL. Imens, fixat pe dreapta, în cazmaua bărbiei de şefă. Hidos dar solemn, un gogoloi de carne neagră înţepat în estetica lui murdară cu 5(cinci) fire de păr, amestecate.

Eu zic că-i şic, mă sperie ea într-o zi, când îşi îngrămădise maldărul de sârme anatomice spre mine. Impune respect şi autoritate. Mă individualizează. N-am dreptate? Îi primeam în urechi răsuflarea şuierată şi dulce de hienă.

În călduri. Degetele îmi zgâriau de-a lungul braţelor mângâieri abrazive.

Ai să vezi c-o să fie bine… Am s-o dau afară pe vaca aia grasă de la Marketing şi cine o să fie fericitul câştigător al concursului? Cine oare? Şi mă apucă drăgăstos cu patentul falangelor de obraz.

Căutasem un loc de muncă cu disperare. Am pupat la icoane şi-am dat bani la săraci. De fapt eu eram mai sărac decât ei. Am mâzgălit cu sânge în CV-uri toate minciunile spuse şi nespuse, ca să mă bage în seamă ANGAJATORUL. Şi angajatorul vroia acum să mă călărească. La propriu.

Am întors încet, din paralizia momentului, privirea. NEGUL voluptuos se mărise. Avea ochi flămânzi şi buze ţuguiate. A sărut. Şi când pofteşte şeful să te sărute, ori îţi faci nişte calcule repede ori te umflă râsul. Şi eu am râs. Cu o demenţă necontrolată, ca un trofeu pe care în sfârşit mi-l permiteam . Atunci NEGUL s-a făcut ghem. Clipirea de margarină ieftină a-ngheţat în cutie. Scrâşnetul implanturilor cu porţelan din gură s-a izbit de pereţi prin toată clădirea.

Vai de mama ta de sărac ce eşti! O să-ţi bag hăhăiala asta acolo unde nici nu ştii cât de tare o să te doară!, şi floarea carnivoră din bărbie a dat să muşte. Şi a muşcat, până jos, lăsând din demnitatea mea doar geamul gros, de la ghişeu…

Zi după zi, NEGUL îşi savura victoria. Mă devora de sus, de la balcon, cum prestam cocoşat într-o cuşcă de sticlă.

Trăieşte-ţi viaţa fraiere, s-a auzit azi de dimineaţă, pentru a nu ştiu câta oară.

Că altfel ţi-o trăiesc alţii... Şi atunci, pipăindu-mă, am descoperit NEGUL.

Fixat pe dreapta, în cazmaua bărbiei.

Sursa imaginilor:
www.crocodilul.ro
www.retusuri.blogspot.com


Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

Zero comentarii deocamdata... Hai, prinde curaj!

Leave a Reply