Mutul mută pământul ©

Pământul e un fel de yo-yo. Cineva îi tot dă drumul din deget într-o aţă lungă şi el se-nvârte ca prostu’ şi iar se-ntoarce de unde a plecat, doar pentru a mai pleca odată, ascultător, prin acelaşi deget.

Un băiat din România, ţara unde ierburile cresc numai pentru a  se-ntreba mirate ce le-a apucat, puţin mai ajuns la minte, a ieşit din acvariu, călare pe materia lui cenuşie ca pe-o coadă de mătură vrăjită. Şi s-a angajat sau a fost recrutat sau naiba s-o mai ia de viaţă, în armata americană. Ştiţi voi, aia care posedă degetul de care e legată aţa de care stă spânzurat Pământul !

Nu la bocanci şi tumbe l-au păstrat frământătorii de ciungă ci la departamentul tehnic. Acolo unde unu şi cu unu, de foarte multă vreme nu mai vor să facă doi. Izul balcanic să fi fost de vină sau poate deschizătura minţii, habar n-am, cert e că amicul şi-a suflecat priceperile pân-la cot şi-a intrat în probleme.

Spun amicul pentru că, într-o rână a pubertăţii noastre, am împărţit în oră, pe sub bancă, acelaşi sanviş cu foarte multă pâine şi foarte puţin unt, adunaţi de nevoi în acelaşi rahat de şcoală generală, cenuşie şi neapărat comunistă.

Deci îl cunosc. El probabil că nu, din motivele exprimate mai sus. Şi mă joc zilele trecute, deoarece este logic să existe în viaţa fiecăruia şi nişte zile trecute, mă joc spuneam cu lopata pe net. Volumul de site-uri tembele şi murdăria pe care-o lasă-n urma lor devine uneori de nesuportat.

Aşa că, prins cu aceste utile activităţi gospodăreşti, hop!, numai ce dau de licurici. Marele licurici, se-nţelege ! Scânteia şi se spărgea-n flash-uri că mi-a atras atenţia. Atenţia mea nefiind în vreun fel distributivă ca să fac şi altceva, am rămas cu ochii ete aşea, beliţi şi umezi printre cristalele lichide ale monitorului.

Fix amicul din copilărie, fix site-ul american, fix gesturi largi şi explicaţii. Nu, nu mă întrebaţi care-i adresa site-ului că nu ţin minte aşa ceva ! Dacă ţineam minte eram şi eu acuma poate, lângă amicu’ la departamentul tehnic…

Pe scurt, cică armata supremă americană tocmai ce făcuse ea, în sinea ei de armată, prima demonstraţie de forţă şi abilitate publică unei noi arme revoluţionare, ce naiba bre, ori suntem revoluţionari ori nu mai suntem, care funcţionează prin emiterea de raze termice. Raza asta suavă şi sensibilă ca o rază ce este, ştie să fie capabilă să imobilizeze inamicul sau, şi aici puţină atenţie vă rog, să disperseze mulţimi de oameni !

Pe armă au numit-o MUTUL sau paznicul care tace, tace şi face în producţie un fascicul de energie termică, fierbinte adică, ce creează senzaţia unei arsuri instantanee deşi, aici umorul american, prost cum îl ştim nu se dezminte, deşi, cică este practic i-no-fen-si-vă !

Ce înţelegem noi de aici ? Noi înţelegem că poţi să arunci prin propagare raza asta pe o distanţă de juma’ de kilometru şi efectul este înmiit faţă de alte scârbe de arme neletale, de pildă gloanţele de cauciuc. Noua tehnologie tocmai ce-a intrat în uzul armatei, ghici care ?

Chestia arată deocamdată rectangular, un fel de emiţător cam corpolent, care să poată fi montat pe nenorocirile alea de vehicule militare ale lor, pentru cei mai familiarizaţi cu domeniul, de tip Humvee.

Ce e kinky la razele astea e că pot să-ţi penetreze ţoalele, să-ţi umble-n chiloţi dar nu trec prin ziduri, temperatura proiectată şi la care, de reţinut pentru mai târziu, a contribuit şi intelighenţia română, temperatura deci, nu sare de 50 grade Celsius.

Nişte jurnalişti, la ei jurnaliştii având şi ouă şi creieru-n ouă, n-au crezut o iotă până nu s-au probat cică, cu instalaţia. Pe sistemul io până nu mă ofer voluntar nu mă las ! Armata i-a înţeles pe fraieri unde bat şi i-a dus în poligon să-i supună exerciţiilor demonstrative. Senzaţiile avute se pare că sunt de nedescris, maedia trasă la ţintă regăsindu-se în timpul experimentului pe locul unde stă puiul de-l punem noi la rotisor. Greu de suportat, imposibil de reacţionat, anihilare totală şi dacă eşti încăpăţânat şi te expui mult, pielea de pe… şi de pe…, ţi se face crispy ca să te saturi tu de nehotărâre !

Eu ce să zic ? Ştiu de când eram mic, de la şirul nesfârşit de mamaie pe care-l moşteneşte orice copil absolut ereditar, că să te fereşti maică în viaţa ta de omul mut.

Că mutul…. mută pământul !

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

2 comentarii pentru “Mutul mută pământul ©”