Mr. Jazz of Romania©

Un mod de viaţă, un fel de-a fi.

Jazz-ul Maestrului era singura muzică care putea fi cântată seară de seară, dar de fiecare dată altfel…

Pentru el, Armstrong era Beethoven. Când a înţeles de unde pornea toată esenţa muzicii lui Beethoven, a avut o erecţie.

Îi curgeau prin sângele de ţigan trei sute de ani de tradiţii şi numai femei inteligente şi emancipate. Pe femeia vieţii n-a găsit-o vreodată, pentru că întotdeauna au venit peste el alte şi alte aurore, care l-au făcut să-nchidă ochii.

Îl enerva îngrozitor că nici mitocanii nu mai sunt ca altădată. Altădată mai ceteau câte-o carte…

La 19 ani învârtea contrabasu’ într-un jazz-talent de interpret consacrat. Şi-a lustruit apoi talentul la Iaşi şi Cluj, la Bucureşti la conservator, unde  l-au violat din iubire, fetele. Pentru ele dădea şi cămaşa de pe el, mai mereu singurul lucru care-i rămânea peste zi.

Credea doar în Duke Ellington. Nu se ducea la biserică dar ştia că există unul mai mare, deasupra, pentru că i-a dat voie să-i înjure pe popi.

La douăj’ de ani iubirea i-au decis-o alţii. La treizeci a fost o confuzie, din care uneori se mai nasc şi copii. Nu şi-a dorit un copil pentru că n-a vrut să intre în programul de răspândire a rasei.

La sfârşitul vieţii şi-a dat seama că a iubit până la vârsta asta şi-a ieşit un căcat. Că rămâi doar cu relaţii.

Era împotriva războaielor dar totuşi de acord cu americanii.

Când cânta, fiecare notă era erotică, o iubire descărcată la final sub formă de amor.

Felul lui de-a vorbi se aşeza în matrice de libertate absolută. Doar la margini, ca să echilibreze un conţinut atât de subţire…

Excese nu producea decât acasă, între patru pereţi.

Nu i-a plăcut niciodată politica. Ce dracu’ să-i placă la ea?

Se lăuda, cu un şarm cules din necuvinte, că în casa lui n-a intrat nicio proastă. Şi dacă a intrat proastă, a ieşit deşteaptă…

Pe Mozart îl descoperise de saltimbanc şi-l desena râzând în hohote la pian.

A stat căsătorit 15 ani cu cea mai iubită studentă a lui George Călinescu. Ea l-a făcut util şi plăcut în societate şi i-a organizat mintea.

A câştigat în viaţă cam un million de dolari şi a murit într-o garsonieră de la etajul 7, cu luminator abandonat, unde venea în fiecare dimineaţă pe la cinci, zarvă mare şi ciripit de păsărele.

Întotdeauna strecura printre clapele jazzului muzica lui din sânge, lăutărească.

Când ochiul îi fura oleacă de gleznă la o femeie, tremura tot.

În fiecare an făcea o vizită lui Nichita şi-i turna o sticlă de vodcă pe mormânt. Hai bre, ce faci acolo? Vino înapoi ticălosule, că m-ai lăsat singur să te iubesc…

Iliescu i-a dat o decoraţie şi l-a făcut cavaler. L-a întrebat la ureche ce naibii să facă cu chestia aia, la ce e bună? Când a auzit că la deces o să i se tragă trei salve de tun, a zis că se cacă pe ele de salve.

A regretat un singur lucru în viaţă. Că n-a putut să arunce în aer comunismul. Mai jalnic i se părea că nici acum nu poate….

Aprecia mult mai mult uverturile decât datul din prima, la buci.

Se uita în jur şi vedea câţi ignoranţi se cred specialişti. Şi se fericea în barbă că numai un pârţ de-al lui face cât tot ce ştiu ei.

Foarte pretenţios cu cei cu care cânta. Nu era doar un jazzmen, ci un om cu care puteai vorbi despre poezie, filosofie, psihologie. 

Odată la Paris, un indian cu turban i-a ghicit în palmă că o să fie cineva important.

Un narcisist teribil, un pictor genial al swingului.

Johnny Răducanu a primit derogare de dincolo, să cânte şi cu muzica lui să împace oamenii.

Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

1 comentariu pentru “Mr. Jazz of Romania©”