Moving Forward

Aveam aseară de gând să scriu despre un aparent paradox: acela că banii îţi garantează libertatea. Fără bani, nivelul tehnologiei ar impune obligaţia fiecăruia de-a activa în folosul societăţii şi nu ştiu dacă actualul nivel al conştiinţei personale ar putea înlătura necesitatea coerciţiei. Iar o coerciţie semnificativă ne aruncă din nou în experienţa tristă a „comunismului”. Plus că, cine-ar decide de ce anume ai nevoie şi pe ce poziţie pe listă eşti pe lista celor care „au nevoie”, chiar dacă acel lucru ar urma să-l primeşti gratuit? Atunci, prin intermediul banilor, ne putem elibera de necesitatea corelării stricte cu restul societăţii şi acţiona mai „liber”, după posibilităţi.

Şi dau aseară, înainte de-a apăsa vreo tastă, peste Zeitgeist Moving Forward. Filmul, bine realizat, are aproape trei ore, dar m-a absorbit cu totul. Văzusem filmele anterioare şi toate filmele adiacente (Collapse chiar m-a şocat prin ceea ce spune şi cum argumentează), şi pot spune că sunt un adept al ideilor fundamentale enunţate acolo. Aşa este, lumea trebuie să se regăsească şi să-şi restabilească echilibrul cu natura, dacă vrem ca nepoţii noştri să mai aibă o lume în care să trăiască!

Evident, totul porneşte de la bani, ca sistem care perverteşte totul şi maschează convenabil ceea ce se întâmplă cu adevărat în lume. Ca de obicei, omenirea a luat un instrument util, banul, şi-a sărit mult peste cal, până în pragul unei dependenţe periculoase de credinţa în simbolistica monetaristă. Filmul are dreptate în predicţia impactului major ce ne pândeşte în viitorul apropiat. Tot ce mai rămâne este să aflăm când va începe corecţia majoră. Luându-ne după unele semne – criza, scumpiri de tot felul şi revoluţii declanşate de sărăcie care mătură cu uşurinţă regimuri până nu demult stabile – procesul deja a început. Probabil că-n anii viitori, tiparniţele de bani vor funcţiona la capacitate maximă, încercând cu disperare să oprească caruselul prin iluzia bogăţiei. Prima terapie va fi cea prin supra-doză.

Sunt însă prea trecut prin viaţă şi prin revoluţii ca să pot crede că trecerea din nefericitul punct A, în care suntem acum, în punctul B, al unui sistem planetar de gestionare şi coordonare a resurselor şi nevoilor, se poate face paşnic şi lin. Filmul se încheie cu o imagine dramatică a maselor de oameni care aruncă un munte de bancnote în faţa Congresului american. Idilic, dar ineficient. Dacă a fost o replică memorabilă în spectaculosul film 2012, aceea este: „Chestiile astea nu se rezolvă cu gloate adunate împreună şi care cântă Gumba-ya!” (aici a păcătuit şi Avatarul).

Bun, renunţăm la bani şi-apoi ce?

În starea actuală a lucrurilor, când ni se va face foame, ce se va întâmpla? Vom merge la primul ABC din colţ şi vom lua o cutie de biscuiţi pe gratis? Una sau întreg magazinul? Cine ne-ar opri şi cu ce autoritate?

Ni s-ar distribui cartele pentru pâine şi lapte, carne şi zahăr şi ulei? Şi asta la nivel planetar? Am mai merge la lucru? Am mai asculta de vreun şef? De ce? Doar nu mai primim salariu?

Mai degrabă, toţi ar descoperii că vor să fie artişti şi-ar lua câte-o chitară să compună un cântec sau ar începe să scrie un roman. Şi când li s-ar face foame?

Cum ar mai funcţiona infrastructura oraşelor? Aprovizionarea, debarasarea deşeurilor, siguranţa publică, sănătatea, învăţământul…

Ce l-ar determina pe american să mănânce un singur hamburger pentru că un indian sau african are şi el dreptul la unul?

Principiul reformării economiei globale pe baze sustenabile este corect şi singurul ce poate funcţiona pe termen lung, însă a-l pune în practică la nivelul actual ar însemna în primul rând o distribuire a sărăciei. Ceea ce nu spune filmul este că nivelul de viaţă ar scădea dramatic, cel puţin în prima fază.

Totul ar putea porni de la aplicarea principiilor într-o singură ţară, printr-o reformă curajoasă. Poate una din ţările care vor da faliment, ceea ce va provoca dorinţa de schimbare radicală. Însă schimburile economice cu restul planetei vor trebui să ţină seama de aceleaşi reguli monetariste. Nici o ţară din lume nu este autarhică! Cel puţin, nu la nivel tehnologic.

Evident că reprezentanţii politici nu se vor autodesfiinţa. Lumea va avea nevoie de lideri, chiar şi-n situaţia unui calculator central care gestionează totul. Orice echipă de lucru are nevoie de un şef care să ia decizia! Un calculator îţi poate spune că poţi creşte la fel de bine cartofi sau fasole, dar decizia o ia un om. Cineva scrie programul pe care-l rulează maşina.

Iar într-o lume în care totul este reglat la limită (cel puţin la început, nu va fi nici o abundenţă), omul va trebui să se mulţumească cu strictul necesar şi să renunţe la mare parte din libertatea individuală. Totul va semăna cu o militarizare în care ordinele venite „de sus” trebuie executate întocmai, fără comentarii. Se presupune de la început că sunt cea mai bună variantă şi orice dezbatere devine inutilă.

Iar toate astea trebuie făcute cu oameni deveniţi dependenţi de succes, adrenalină, competiţie, topuri, shopping şi cu sufletul marinat în dorinţe egoiste.

Hm!

Ne-aşteaptă vremuri grele!

Oricum, recomand călduros să vizionaţi filmul şi-apoi să discutăm puţin pe tema asta!

{ionutsk}

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

15 Responses to “Moving Forward”