Morcovi şi măgăruşi

Suntem cu toții niște măgăruși care-și atârnă mereu în față morcovi de tot felul. Asta ne ajută să mergem înainte și ne dă un punct asupra căruia ne putem concentra. Mulți au nevoie și de bici, dar asta-i mai puțin esențial, din punct de vedere uman. De bici și-un bivol poate s-asculte! Dar de morcov…

De ce facem lucrurile pe care le facem?

Am făcut un mic experiment chiar pe pielea mea și nu mi-am mai pus, o vreme, nici un morcov în față. M-am autoconvins că nu doresc nimic. Că nu-mi trebuie nimic!

Am luat fiecare lucrușor la care tânjeam de obicei și l-am luat la puricat, găsind motive să-l tai de pe lista de dorințe. Motive gen: se poate și fără el, nu-i chiar atât de important, nevoia de-acel lucru e falsă, sau, dac-aș obține acel lucru, viața mea nu s-ar schimba semnificativ. Mă rog, genul de argumente pe care un părinte le servește micuțului cu mânuța întinsă spre vreun fleac oarecare dintr-o vitrină.

A fost un exercițiu relativ masochist, trebuie să recunosc.

De ce?

Păi, în iureșul auto-demolator al dorințelor, mi-a venit foarte ușor să-mi construiesc pledoaria. De extrem de multe lucruri chiar n-avem nevoie! Sunt mofturi de moment. Sau pot fi dorințe induse de lumea din jur. Nu sunt dorințe personale. E doar o aliniere la vreo modă, la un curent oarecare sau pur și simplu snobism. Ți se flutură pe sub nas o reclamă cu oameni surâzători, plesnind de satisfacție și ți se spune că sunt așa pentru c-au obținut aia sau ailaltă. Nu aia și nici ailaltă nu sunt obiectul dorinței, ci starea aceea de euforie afișată de oamenii din reclamă. Vrei să fii și tu ca ei! Și pui aia sau ailaltă pe lista ta… Poate-poate!

Teoretic, viața unui om fericit, poate și îndrăgostit, este sub semnul euforiei și n-are nevoie de mare lucru. Când eram copii și ne jucam de-a prinselea, nu ne trebuia nimic! Eram fericiți, pur și simplu, datorită jocului cu ceilalți. Tot ce ne trebuia era starea de spirit și puțin timp liber.

Ca niște indieni americani care-au fost seduși de mărgeluțe colorate și oglinjoare, am început să uităm a ne mai juca simplu și-am început să tânjim după te miri ce. Iar ca să ne îndeplinim acele dorințe, am sacrificat și timpul liber și starea de spirit, începând să alergăm după himere. După ce-am alergat o viață după astfel de himere, am băgat de seamă că întotdeauna ele aleargă mai repede decât noi. Cam ca și morcovul măgărușului. Doar ni se pare că le prindem! E un altfel de joc de-a prinselea. Unul încrâncenat, trudit, impus și interminabil.

Nici nu-i de mirare că nu oferă aceeași fericire satisfăcută a jocurilor de odinioară!

În experimentul despre care vă vorbeam, am încetat să mai alerg, iar himerelor din jurul meu le-am descoperit adevăratele nume. Cum îi puneam numele uneia, aceasta se spărgea ca un balon de săpun și dispărea. În foarte scurt timp am rămas înconjurat de spații goale și de tăcere. Un sevraj de-a dreptul dureros pentru câinele obișnuit s-alerge.

Acum aveam timpul, aveam și starea de spirit, dar nu prea mai găseam parteneri de joc. Fiecare e ocupat s-alerge după morcovii lui! Iar eu stau ca Buddha sub copac și mă uit la ei. Un Buddha cam fără treabă…

Până la urmă, ajung la concluzia c-ar fi totuși potrivit să-mi agăț iarăși un morcov în față și să nu mai stau pe loc. Să intru-n rând cu lumea măgărușilor. Însă, de data asta, îmi voi alege bine morcovul.

N-alerg eu așa, ca prostu’, după orice!

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

4 Responses to “Morcovi şi măgăruşi”