Meşterul Manole şi marii meşteri cârcotaşi

Cârcoteala e un reflex indiscutabil al românului. În cârcoteală se amestecă duios doze de indisciplină socială, umor hâtru, beştelirea publică a cuiva, cu cât mai celebru cu atât mai bine. Însă toate astea se constituie într-un conservatorism bazat pe pasivitate, care este adevăratul izvor al cârcotelii.

Cârcotaşul nu face decât să emită public un mesaj de revoltă pasivă, deghizat în calambur, iar cei care râd şi se alătură tacit îşi declară solidaritatea cu el.

Cum ar veni: te agiţi matale şi nu-ş ce vrei să-ncerci, da’ (pe lângă faptul că eşti urât, plin de bube, nu te pricepi şi-n general e vai de capu’ tău) noi nu prea avem chef de asta şi bagă de seamă că suntem cam mulţi, noi ăştia!

Că până la Dumnezeu, te mănâncă sfinţii. Doar nu s-o face şi s-o hotărî ceva peste capul nostru. Da ce ne crezi? Păpuşoaie?! Nouă ce ne pică?

Nu poţi fi cu faţa peste tot, iar cum te-ntorci cu spatele, noi o ţinem pe-a noastră şi n-o să-ţi meargă. Ce construim când eşti cu faţa, dărâmăm când te-ntorci cu spatele!

Cam asta cred că făceau şi cei nouă meşteri mari, calfe şi zidari, pe care Manole Zece, care avea şi tupeul să-i şi-ntreacă, îi punea la construit nu-ş ce panaramă de biserică pt. Vodă Nimeni. Normal că noaptea se dărâma ce se zidea ziua, iar Vodă era Negru de supărare!

Ţi-am zis noi că n-o să meargă! cârcoteau calfele şi zidarii, cu ochii la umbra răcoroasă şi la clondirul cu apă de foc. Mai bine, las-o baltă!

Asta până ce Manole a venit cu ideea să zidească pe careva în zid. De spaima demonului prins în zid, care, eliberat, s-ar fi răzbunat pe ei, meşterii cei mari n-au mai îndrăznit să spargă iar cărămizile.

De aici, cam rezultă că-s doar două căi de-a construi ceva pe piciorul acesta de plai: ori cu biciul, ori mult prea scump, ca să saturi gurile de rai, însetate de comisioane. Iar biciul e neputincios de multe ori, fiindcă onoraţii cârcotaşi sunt prea mulţi şi nici nu prea ştii în cine să dai, că toţi îţi zâmbesc şi, pe faţă, te susţin. Zic ca tine, dar fac ca ei!

Biciul legii se împotmoleşte în apa asta nămoloasă şi tulbure. Şi, dacă te uiţi, bagi de seamă că şi legea e tulbure şi mişcătoare, iar biciul e cam mămăligos.

Tot de-aia! La capătul biciului tot un meşter mare stă…

Dacă ţi-a plăcut acest articol mult de tot te invit să te abonezi la RSS. Dacă ţi-a plăcut acest articol mult, mult de tot atunci te invit să te înregistrezi pe site ca să devii membru în comunitatea noastră şi poate într-o zi dărîmăm guvernul, construim o autostradă sau… bem o bere!
Twitter Digg Delicious Stumbleupon Technorati Facebook Email

No comments yet... Be the first to leave a reply!